Un cardinal îi cerea Papei Paul al III-lea un favor a cărui concesie nu era deloc ceva just. Întrucât papa nu dădea curs cererii sale, cardinalul, destul de deranjat deja, îi spuse:

– Sanctitatea Voastră știe foarte bine cât de mult am contribuit ca să deveniți papă. Acum nu puteți să-mi negați acest favor.

Suveranul Pontif răspunse:

– Păi, deoarece Eminența Voastră m-ați făcut papă, lăsați-mă să fiu.

 

Cred că aceasta este marea problemă a omului: a fi consecvent, a fi ceea ce este. E o problemă veche. Adam și Eva, creaturi ale lui Dumnezeu, au voit să fie ca Dumnezeu; Lucifer, înger și, de asemenea, creatură, a vrut să fie Dumnezeu și s-a transformat în Satana.

A fi ceea ce suntem, creaturi ale lui Dumnezeu, presupune a trăi pentru el, a fi la dispoziția sa, a face voința Domnului. A fi ceea ce suntem, fii ai lui Dumnezeu, prin harul și revărsarea iubirii divine, impune o atitudine iubitoare și ascultătoare față de Dumnezeu Tatăl.

Sunt, într-adevăr, ceea ce sunt? Trăiesc de acord cu propria mea ființă?

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014