A ÎNDULCI ȘTIREA

Un copil de vreo șapte ani, ajungând de la școală, îi spune mamei sale:

– Mamă, eu nu mai merg la școală.

– De ce, puiule?

– Păi, profesorul l-a bătut pe un copil și toți râdeau de el.

– Dar tu ce făceai? Râdeai și tu?

– Nu. Eu plângeam.

– Ce inimă bună ai, dragul mamei! Plângeai pentru că îți părea rău?

– Nu. Plângeam pentru că mă durea.

Nu este același lucru a plânge din compasiune față de cel care suferă cu a plânge pentru că suferi tu ceva.

Când e vorba de o faptă rea, ar trebui să ne doară pentru dauna pe care și-o face acela care face răul respectiv și pentru ofensa adusă Domnului pe care o presupune răul făcut. Compasiunea față de suferința celor care îl înconjoară este esențială pentru un creștin. Nu putem trece cu indiferență peste cel care suferă. Trebuie să-i alinăm durerea.

„Nu poți să trăiești cu spatele la mulțime: trebuie să ai sârguința de a o face fericită” (Camino, 32).