A ÎNVĂȚA LA TIMP

Era la o școală un băiat singur la părinți, extrem de alintat, atât de către părinți, cât, mai ales, de către mătușile sale. La doisprezece ani, pe lângă că era leneș, mai era și de nesuferit.

A primit palme din abundență de la profesori și foarte multe chiar de la colegii săi. Era curios însă faptul că, oricât de mult ar fi fost lovit, niciodată nu era văzut să plângă. Unul dintre colegii săi de clasă dădea următoarea explicație la acea secetă de lacrimi:

– Javier nu plânge, pentru că nu a fost învățat de mic.

Spiritul de sacrificiu, dacă nu se dobândește de mic copil, după aceea este foarte greu de dobândit.

Pedagogia care este orientată spre evitarea efortului, a luptei, a sacrificiului, va fi foarte paternă, însă nu va înceta de a fi o pedagogie rea. Există realități de care viața nu ne va scuti. De aici rezultă importanța de a învăța să le înfruntăm încă de mici copii.