A-L ASCULTA PE DUMNEZEU

Într-un colegiu, un profesor îl găsește pe un copil de vreo șase ani în oratoriu, el singur, așezat pe podiumul altarului și cu capul îndreptat către tabernacol. 

– Ce faci? îl întreabă profesorul. De ce nu stai în bancă?

– Păi – răspunde puștiul -, de acolo, din spate, nu-l pot auzi.

Rugăciunea. De ce merg să mă rog? Merg ca să-l aud eu pe el, sau ca să mă audă el pe mine?

Ne străduim mai mult să-i facem cunoscut lui Dumnezeu ceea ce vrem noi decât să cunoaștem ceea ce vrea.

La rugăciune mergem, înainte de toate, ca să stăm cu Domnul. Acesta este rodul cel mai important al rugăciunii. 

Mergem să ascultăm ceea ce el vrea să ne spună.

Mergem și ca să cerem, cu certitudinea că el știe mai bine decât noi de ce anume avem nevoie și cu încrederea că el dorește să ne dea ceea ce ne convine, mai mult decât dorim noi înșine să primim.