Ilustrul muzician Emilio Arrieta a murit la 11 februarie 1894. În noaptea înainte de a muri, încă glumea cu prietenii și discipolii săi, care, conștienți de gravitatea situației, stăteau în jurul patului său.

Sosind unul dintre prietenii săi, îl întrebă:

– Cum vă simțiți, maestre?

– Foarte rău, băiete, foarte rău! spuse don Emilio. Atât de rău mă simt, încât, dacă dimineață îmi va spune cineva că am murit, nu m-ar mira deloc.

 

Un umorist poate muri cu simțul umorului. Doar sfinții pot muri cu bucurie.

Este posibil, omenește vorbind, să mori glumind. Însă doar speranța fermă de a te întâlni cu Iubirea – cu Iubitul Iubitor – face posibil să se vadă moartea cu bucurie.

Moartea bună nu se improvizează. Se învață a muri în aceeași măsură în care se învață a trăi în lumina morții. Aceasta se obține doar la lumina credinței.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014