A TRĂI PENTRU CE?

Giovanni Papini povestește cum, într-o zi oarecare, s-a apropiat de un pescar cu care a avut următorul dialog:

– De ce pescuiți?

– Halal întrebare! Păi, ca să prind pești.

– Pentru ce?

– Ca să-i vând.

– Pentru ce?

– Ca să cumpăr hrana de fiecare zi.

– Pentru ce?

– Ca să trăiesc.

– Și pentru ce să trăiești?

– Păi… ca să pescuiesc.

 Mai apoi a văzut o fetiță care strângea flori și, apropiindu-se de ea, o întrebă:

– De ce culegi flori?

– Ca să le ofer sfintei Fecioare.

– Pentru ce?

– Ca să mă iubească și să mă binecuvânteze.          

– Pentru ce?

– Pentru ca atunci când voi muri să mă ducă în cer.

În sfârșit, primisem un răspuns rezonabil; a trăi pentru cer, a trăi pentru ceea ce nu se sfârșește niciodată.

Omul se naște din iubirea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este destinul său. A pune scopul vieții în altceva în altă realitate, înseamnă să ne subevaluăm, să ne micșorăm, să ne asfixiem… cu alte cuvinte, să ne îngropăm.