A VEDEA

Cine nu și-ar dori să poată vedea? Evanghelia de astăzi (din Anul A, care este opțională pentru Anii B și C) prezintă istoria vindecării orbului din naștere. Acesta a suferit foarte mult de-a lungul vieții, dar această suferință l-a modelat în omul care era. Din relatare reiese clar că acest biet orb, marginalizat de societate, era și foarte virtuos. Era smerit, respectuos, sincer, simplu și cinstit. Deși nu știm cum ar fi ajuns dacă nu s-ar fi născut orb, știm acestea despre el ca și orb.

Atunci când cineva se naște orb sau cu orice defect fizic, reacția imediată față de respectiva persoană este, de cele mai multe ori fie de dezamăgire fie de compasiune. Deși o astfel de reacție ar putea proveni dintr-o inimă plină de compasiune, ar putea fi, de asemenea, rezultat al unei incapacități de a vedea nenumăratele binecuvântări care pot decurge din încercări. Să analizăm câteva dintre roadele bune, evidente, care au fost consecință a anilor de orbire ai acestui om.

Mai întâi de toate, acest om era smerit și respectuos. El i s-a adresat lui Isus cu „Domnule” și l-a tratat pe Isus cu multă bunătate, chiar înainte de a ști cine era Isus și ce urma să facă pentru el. Omul a fost, de asemenea, supus și sincer față de fariseii care l-au jignit în timp ce îl interoga. El a fost sincer cu ei, de o manieră respectuoasă și nu s-a lăsat intimidat de amenințările lor voalate, ci a reacționat cu mult curaj și sinceritate, cu integritate. În cele din urmă, fariseii l-au dat afară din sinagogă tocmai din cauza sincerității sale cu ei. Imediat, Isus l-a invită să aibă credință, iar orbul, acum vindecat, a răspuns închinându-se Domnului. Astfel, darul cel mai profund pe care l-a primit acest om a fost invitația de a răspunde lui Dumnezeu prin credință. Și atunci când a făcut-o, ochii sufletului său au fost și ei deschiși, iar el a fost transformat pentru totdeauna.

Postul Mare este o perioadă în care cu toții ar trebui să ne gândim la orbirea propriilor noastre suflete. Unii oameni dispun de multe daruri naturale. Sunt inteligenți, talentați, au succes și nu au defecte fizice grave; cu toate acestea, pot fi orbi cu privire la adevărurile suprafirești ale credinței, speranței și dragostei. Alții au suferit mult în viață și, tocmai ca urmare a suferințelor, inimile lor au devenit mai smerite și mai dispuse să accepte darurile spirituale. Indiferent dacă sunteți sau nu talentați, inteligenți, înzestrați, privilegiați, lipsiți de defecte fizice sau plini de succes, dispoziția umilă a inimilor dumneavoastră trebuie să fie ca cea a acestui orb. El rămâne un model pentru modul în care ar trebui să trăim. El este modelul deschiderii față de Dumnezeu și ilustrează modul în care trebuie să ajungem să credem cu toții în Dumnezeu și să ne închinăm Lui.

Gândiți-vă la oamenii pe care îi admirați cel mai mult în această lume și pe care căutați să îi imitați. De prea multe ori, îi ridicăm în slăvi pe cei care sunt lăudați de lumea profană, în detrimentul celor umili, sinceri, docili și cu o credință puternică. Cu cine vreți să vă asemănați mai mult? Ar putea fi acest orb un adevărat model pentru dumneavoastră? Sunteți atras de calitățile sale smerite, sincere, cinstite și blânde? Înțelegeți binecuvântările de care a avut parte ca urmare a suferinței sale întregi din cauza orbirii? Sau, în mod normal, alegeți alte modele, care nu reușesc, însă, să ilustreze frumusețea unei inimi credincioase? Relatarea evanghelică de astăzi este citită la mijlocul Postului Mare cu un motiv: Domnul dorește ca fiecare dintre noi să privească spre acest orb și să-l imite, ca pe un model al celor ce suntem chemați să devenim.