„ACEL SĂRUT MI-A SCHIMBAT VIAȚA”

O învățătoare, Dońa Maria, una dintre acele învățătoare care lasă urme adânci în memoria copiilor, pe când se afla în preajma pensionării, primi o scrisoare de la un fost elev de-al său, Lorenzo. La vremea aceea avea vreo 28 de ani, era căsătorit și avea doi copii. O invita pe învățătoare să-i facă o vizită și-i aducea aminte lucruri petrecute cu mult timp în urmă.

Lorenzo nu avea împliniți încă zece ani când a cunoscut-o pe Dona Maria. Eticheta pe care o avea pusă deja copilul în școală nu-i permitea să-și facă iluzii deșarte: „Cu Lorenzo nu se poate; este leneș și obraznic”.

În prima zi de școală, Dońa Maria și-a întins mâna ca să-l mângâie. Copilul, din instinct, și-a acoperit fața, ca să se apere. Învățătoarea pricepu că bietul copil știa mai degrabă ce sunt bătăile decât mângâierile. I-a luat căpșorul în mâini și i-a dat un sărut.

Micuțul s-a uitat blocat la ea și, după câteva momente, i-a spus:

– Doamnă, este primul sărut pe care mi-l dă cineva până acum.

– Puiule, mama ta nu te sărută?

– Mama mea a murit când eu eram mic.

– Dar tata nu te sărută niciodată?

– Nu. Tata doar mă bate cu cureaua.

Păi, eu nu am să te bat niciodată. Am să te iubesc mult, iar tu ai să fii foarte bun și sârguincios. Da?

– Bine.

Din acea zi, copilul a început să se schimbe. La sfârșitul anului se afla la nivelul celor mai buni din clasă. În ceilalți ani de școală s-a remarcat prin comportamentul său, atitudinea și randamentul dat.

În scrisoarea lui îi aducea aminte fostei sale învățătoare, Dońa Maria, acea primă întâlnire cu ea. „Acel sărut – îi spunea – mi-a schimbat viața. Domnul să vă răsplătească!”.

Dumnezeu este iubire și acolo unde este iubire, acolo este Dumnezeu. Pentru acest motiv, afecțiunea, dragostea, face minuni și este temelia de neînlocuit a oricărei sarcini educative.