ACUM VIN ȘI EU!

Există un pliant interesant de-al lui C. Ramirez Olarte, care se intitulează: „Liturghia… nu-mi spune nimic!”. În el, Don Prudencio îi explică lui Expedito Liturghia și semnificația ei. La un moment dat, îi spune:

– După ce preotul a pus vinul în potir, ia câteva picături de apă și le amestecă cu vinul. Nu ai observat?

– Da, am văzut. Ce înseamnă aceasta? 

– Vinul îl reprezintă pe Cristos, deoarece se va transforma în sângele său, iar aceste picături de apă, pe noi și tot ceea ce suntem. În același fel în care, introducând apă în vin, totul se transformă deja în vin, și noi trebuie, de asemenea, să ne facem una cu el. Și după cum acela, prin cuvintele consacrării, se va transforma în ceva divin, în trupul și sângele Domnului, îi cerem lui Dumnezeu, prin acest gest, să facă divină întreaga noastră viață și toate străduințele noastre.

Îmi povestea un prieten, care captase acest simbolism, că el, de fiecare dată când preotul amesteca picăturile de apă cu  vinul, îi spunea în interiorul său Domnului: „Acum vin și eu!”.

La Liturghie ne oferim lui Dumnezeu împreună cu Domnul nostru Isus Cristos. Este actualizarea dăruirii sale – a sacrificiului său – și a dăruirii noastre cu el. Este cel mai bun mijloc pe care-l avem pentru a uni dăruirea noastră cu dăruirea lui Cristos. În felul acesta, sărăcia noastră, unită cu iubirea Domnului, obține o valoare infinită înaintea lui Dumnezeu.

„Astăzi mă abandonez în brațele tale ca nimănui altcuiva, pentru că știu că iubirea mea, fără iubirea ta, nu valorează nimic”.

La Liturghie mergem ca să ne oferim și ca să căutăm putere, pentru ca întreaga noastră viață să fie o prelungire a sfintei Liturghii: un efort constant pentru a face în fiecare moment voința lui Dumnezeu.