AL DOILEA SEMN

LECTURA I
Nu se va mai auzi în el glas de plânset şi nici glas de strigare.
Citire din cartea profetului Isaia 65,17-21
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată, eu creez ceruri noi şi un pământ nou: nu vor mai fi amintite cele dinainte şi nici nu se vor mai sui la inimă. 18 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna pentru ceea ce creez eu, căci, iată, eu fac din Ierusalim veselie şi din poporul lui, o bucurie! 19 Mă voi veseli de Ierusalim şi mă voi bucura de poporul meu şi nu se va mai auzi în el glas de plânset şi nici glas de strigare. 20 Nu va mai fi acolo sugar care să trăiască puţine zile şi nici bătrân care să nu-şi împlinească zilele; tânărul va muri la o sută de ani şi cel care nu va ajunge la o sută de ani va fi blestemat. 21 Vor construi case şi vor locui în ele, vor planta vii şi vor mânca din rodul lor”.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 29(30),2 şi 4.5-6.11 şi 12a şi 13b (R.: 2a)
R.: Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat.
2 Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat
şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să râdă de mine.
4 Doamne, tu mi-ai scos sufletul din locuinţa morţilor,
tu mi-ai dat viaţă, ca să nu cobor în mormânt. R.
5 Cântaţi Domnului, voi, credincioşii lui,
lăudaţi memoria sfinţeniei sale!
6 Căci mânia lui ţine o clipă,
dar îndurarea lui ţine toată viaţa.
Seara intră în casă plânsul, iar dimineaţa, bucuria. R.
11 Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine!
Doamne, fii tu ajutorul meu!
12a Tu ai schimbat geamătul meu în dans,
13b Doamne Dumnezeul meu, în veci te voi lăuda! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Am 5,14
Căutaţi binele, şi nu răul, ca să trăiţi! Astfel, Domnul Dumnezeul Sabaot va fi cu voi.
EVANGHELIA
Mergi, fiul tău trăieşte!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 4,43-54
În acel timp, Isus a plecat din Samaria în Galileea. Isus însuşi dăduse mărturie că niciun profet nu este cinstit în propria lui patrie. 45 Dar, când a ajuns în Galileea, galileenii l-au primit bine, pentru că văzuseră toate câte făcuse la Ierusalim la sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare. 46 A venit deci din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Acolo era un funcţionar regal al cărui fiu era bolnav în Cafarnaum. 47 Când a auzit acesta că Isus a venit din Iudeea în Galileea, a venit la el şi i-a cerut să coboare şi să-i vindece fiul, căci era pe moarte. 48 Atunci, Isus i-a zis: “Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” 49 Funcţionarul regal i-a zis: “Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!” 50 Isus i-a zis: “Mergi, fiul tău trăieşte!” Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a dus. 51 Şi, iată, coborând, servitorii lui i-au ieşit înainte, spunându-i că fiul lui trăieşte! 52 I-a întrebat deci la ce oră a început să-i fie mai bine, iar ei i-au spus: “Ieri, la ceasul al şaptelea l-a lăsat febra”. 53 Tatăl şi-a dat seama că în ceasul acela îi spusese Isus “fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. 54 Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus când a venit din Iudeea în Galileea.
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, contemplu și astăzi faptele și semnele pe care Fiul tău le-a săvârșit. Ele sunt pentru mine îndemnuri la încredere în Tine, în Fiul tău și în Duhul Sfânt. Întărește-mi credința pentru a putea acționa cu adevărat ca un slujitor credincios al tău.
Rolul semnelor în Evanghelia dup Sfântul Ioan
Fragmentele evanghelice din timpul săptămânii, în primele trei săptămâni ale Postului Mare, s-au axat pe importanța practicării rugăciunii, milosteniei și postului, pe înțelegerea urgenței convertirii și pocăinței și a darului milostivirii dumnezeiești. În următoarele două săptămâni, fragmentele evanghelice pe care le vom asculta provin din prima parte a Evangheliei după Sfântul Ioan. Minunea din Evanghelia de astăzi este numită de Ioan al doilea semn. Ioan spune că semnele din Evanghelia sa au fost redactate pentru ca noi să credem că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și pentru ca, crezând, să avem viață în numele lui Isus (vezi In 20,31). Isus însuși afirmă astăzi că semnele pot conduce oamenii la credință: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!”. Ioan consemnează în Evanghelia sa șapte semne. Prima parte a Evangheliei după Sfântul Ioan (capitolele 1-11) conține șase semne: primul semn este schimbarea apei în vin la nunta din Cana (2,11); al doilea semn este vindecarea fiului funcționarului regal (4,54); al treilea semn este vindecarea paraliticului în ziua de Sabat; al patrulea semn este înmulțirea pâinilor (6,14); al cincilea semn este redarea vederii orbului în ziua de Sabat (9); al șaselea semn este învierea lui Lazăr (11,38-45). Al șaptelea și ultimul semn îl găsim în a doua jumătate a Evangheliei după Sfântul Ioan și este chiar Învierea lui Isus.
Sacramentele înțelese ca semne mai mari
Semnele sunt bune, dar ele indică spre altceva, spre ceva mult mai măreț. În Evanghelia după Sfântul Ioan (14,12), Isus spune: „Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl”. Lucrările mai mari pe care vom fi învredniciți să le împlinim sunt Sacramentele Bisericii. Ce este mai măreț decât să transformi apa în vin? Schimbarea vinului în Sângele lui Cristos în Sacramentul Euharistiei! Ce este mai măreț decât a reda cuiva sănătatea fizică? Să redăm cuiva sănătatea spirituală în Sacramentul Reconcilierii! Ce este mai mare decât vindecarea unui paralitic? Să fii întărit de Duhul Sfânt prin Sacramentul Confirmării și în Sacramentul Maslului! Ce este mai mare decât înmulțirea pâinilor și hrănirea mulțimilor? Schimbarea pâinii în Trupul lui Cristos în Sacramentul Euharistiei și a intra în comuniune cu Isus! Ce este mai măreț decât a da vederea celor orbi din punct de vedere fizic? A da vedere orbilor spirituali în Sacramentul Botezului! Ce este mai măreț decât să readuci pe cineva la viața pământească? A învia cu Isus pentru viața veșnică și a te bucura de Învierea lui Isus!
Viața veșnică
Tema vieții veșnice se regăsește în prima lectură de astăzi, care este luată din Cartea profetului Isaia. În ea, Dumnezeu spune că este pe cale să creeze Ceruri Noi și un Pământ Nou. Pământul pe care îl cunoaștem acum va dispărea. Suferința, plânsul și lacrimile, durerea acestei vieți vor fi înlocuite de bucuria și fericirea în Noul Ierusalim Ceresc. Prin intermediul nostru, Dumnezeu va fi glorificat pentru veșnicie. Dumnezeu se va bucura în Ierusalim – în Noul Ierusalim – și va aclamat de poporul său sfânt.
Doamne Isuse, tu ai încredințat Bisericii tale darurile minunate ale Sfintelor Sacramente. Acestea sunt cele mai mari realizări pe care discipolii tăi, de-a lungul secolelor, le împlinesc. Ajută-mă să mă bucur de puterea Sacramentelor tale și să particip frecvent la Sacramentul Euharistiei și, la nevoie, la Sacramentul Sfintei Spovezi.
Cred cu adevărat în puterea Sacramentelor lui Cristos?
Cum mă pregătesc pentru primirea Sacramentului Euharistiei?
Am nevoie de Sacramentul Reconcilierii?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
