AMÂNDOI O APĂ ȘI-UN PĂMÂNT

Odinioară, la sărbătorile hramului de la sate se obișnuia să fie invitați doi predicatori. Unul avea în sarcină predica de dimineață, la liturghia solemnă, și celălalt, după-amiaza, la vecernie.

– Odată, oratorul de dimineață, un dominican aragonez, al cărui nume nu e cazul să fie menționat, spuse la sfârșitul predicii sale, referindu-se la fratele care avea să ia cuvântul dupăamiază:

– Este un om înțelept, limbă de aur, nu alta, și se va angaja să ne lămurească o problemă mai veche: dacă Isus a intrat în orașul sfânt al Ierusalimului pe un măgar sau pe o măgăriță.

Predicatorul de după-amiază prinse mănușa aruncată și sfârși predica sa cu o atent studiată ambiguitate, spunând:

– Referitor la dubiul pe care l-a pomenit oratorul de dimineagă cu privire la genul animalului de călărit pe care încălecase Isus, colegul meu trebuie să știe că este un asin.

„Iată cât de umil este Isus al nostru: un măgăruș a fost tronul său în Ierusalim!…” (Camino, 606)

Umilința este temelia tuturor virtuților și a oricărui progres spiritual. Și este, de asemenea, prima condiție pentru a primi darurile lui Dumnezeu.

Dumnezeu își închide mâna în fața celui mândru. Fapt e că, celui mândru, darurile lui Dumnezeu i-ar face rău, ar spori mândria sa: în loc de a le vedea ca daruri ale lui Dumnezeu, le-ar vedea ca pe ceva al său.

Umilința este rodul harului divin și al experienței  noastre umane. În realitate, viața este o lungă școală de umilință. Ceea ce este rău e că nu întotdeauna suntem capabili să dobândim experiență.