APROAPELE

Honoré de Balzac, nuvelist francez, îl certa pe servitorul său, pentru că îl prinsese cu o minciună:

– Ține minte că niciodată, pentru niciun motiv, nu trebuie să mințim, nici să-l înșelăm pe aproapele nostru.

– Însă, domnule – reluă servitorul -, ce trebuie să-i spun celui care strânge impozitul sau creditorilor atunci când vin și întreabă de dumneavoastră? Eu, urmând indicațiile dumneavoastră, spun mereu că nu sunteți acasă, mințindu-l și înșelându-l pe aproapele.

– Însă, omul lui Dumnezeu -, reluă Balzac, văzându-se prins, oare putem să-l considerăm ca aproape al nostru pe alguazil (agent de poliție) sau pe cei care vin la noi cerând bani?

Înaintea lui Dumnezeu nu sunt valabile părtinirile. Aproapele este tot cel care se află lângă mine, alături, fie că mă sâcâie, fie că îmi este de folos.

A-i iubi pe cei care ne sunt agreabili și nu ne deranjează este destul de ușor. Pentru a-i iubi pe toți, oricine ar fi, e nevoie de credință, e nevoie de a vedea fii ai lui Dumnezeu în fiecare.

Dragostea mea față de aproapele este totală sau selectivă?