ARIDITATE

Astăzi medităm despre ariditatea pustiului. O lecție simbolică pe care ne-o învață pustiul este că rugăciunea și postul nu produc întotdeauna mângâierea emoțională a „ploii” pe care ne-am putea-o dori. Dacă rugăciunea și postul ar produce întotdeauna o abundență de mângâieri interioare și satisfacții emoționale, ne-ar fi mai ușor să ne asumăm imediat astfel de practici. Dar dacă ne-ar „inunda” întotdeauna sufletele cu mângâieri, atunci ne-am crea pur și simplu un obicei din a practica rugăciunea și renunțarea, dar numai pentru a fi răsfățați cu respectivele mângâieri. Am fi tentați să căutăm mai curând trăirea unor emoții plăcute decât pe Dumnezeu, Izvorul a tot binele.

De multe ori, chiar în contextul în care cineva se angajează să trăiască în rugăciune și post, Dumnezeu inundă sufletul respectivei persoane cu mângâieri spirituale. Când un copil învață să meargă, mama își încurajează copilul la fiecare pas. Pe măsură ce copilul primește încurajări tandre și pline de iubire, a mai face un pas devine pentru copil o nouă încântare. Dar, în cele din urmă, odată ce copilul învață să meargă, mama încetează să îl mai laude continu pentru că merge.

În mod similar, Dumnezeu ne poate oferi uneori încurajări sau mângâieri spirituale, mai ales când ne angajăm să facem primii pași în adoptarea cu mult entuziasm a unei vieți dedicate rugăciunii și renunțărilor. Dar, așa cum scopul primilor pași rămâne cel de a învăța să mergem fără o încurajare continuă, tot așa, scopul, de a ne angaja în rugăciuni și renunțări, rămâne acela de a ne forma un obicei de viață de sacrificiu pe care să o trăim inclusiv în contextul experiențelor de ariditate spirituală.

Dacă doriți cu adevărat să îl imitați pe Domnul, urmându-l în pustiu, căutați să vă formați mai întâi obiceiul de a vă ruga și de a face anumite renunțări. Apoi continuați cu acest obicei nou dobândit, chiar și în momentele în care nu percepeți imediat vreun beneficiu, vreo satisfacție spirituală sau emoțională. Postiți și rugați-vă. Nu vă panicați dacă veți trăi și momente de ariditate. Primiți-le cu recunoștință. În acele momente va fi  ca și cum Dumnezeu v-ar spune: Ai învățat să mergi; acum perseverează în acest nou obicei spiritual dobândit și caută să împlinești voința mea sfântă, chiar și în astfel de momente de ariditate spirituală.

Reflectați, astăzi, la ariditatea pustiului ca la o imagine pe care, fără îndoială, o veți simți, uneori, și în sufletul dumneavoastră. Permiteți-i Duhului Sfânt să vă conducă împreună cu Domnul Isus, în pustiu, să vă călăuzească, astfel încât să puteți continua – cu tărie și perseverență – practicarea noilor obiceiuri de a vă ruga și de a posti, căutând să vă îndepliniți cât mai bine misiunea pe care Dumnezeu v-a încredințat-o.