ASCULTAREA EXCESIVĂ

L-au întrebat pe Ducele de Windsor, la întoarcerea din prima sa ședere în Statele Unite, ce anume i-a atras cel mai mult atenția în acea țară. El a răspuns:

– Ceea ce m-a impresionat cel mai mult în legătură cu relația dintre părinți și copii a fost ascultarea lor. Nu cunosc nicio altă țară din lume în care părinții să asculte atât de mult de fiii lor.

Aceste cămine nu formează. Răsfață și viciază.

În căminul din Nazaret, Isus era capul familiei. Isus „îi asculta” (Lc 2,51). Și era Dumnezeu.

În căminul familial se învață – trebuie să se învețe – a fi om. Se învață a fi și a trăi. Este mediul prielnic al tuturor virtuților: iubirea, spiritul de slujire, ascultarea, generozitatea… Însă pentru a învăța să le trăiești, trebuie să le cultivi.

Ori se învață copiii a le trăi în căldura căminului, ori va trebui să-i învețe după aceea viața, pe bază de lovituri.

Sfântul Paroh de Ars le spunea părinților: „Veți răspunde de sufletele lor – ale fiilor – ca de al vostru”. Iar unora pe care-i vedea neglijenți în munca lor de părinți: „Nu vă neliniștiți… Până la un anumit punct aveți dreptate, fiindcă nu veți duce lipsă de timp pentru a vă neliniști toată veșnicia”.