AȘTEPTAREA LUI DUMNEZEU

Edith Stein, sfânta carmelită evreică martirizată la Auschwitz, relatează impresia pe care i-a făcut-o femeia pe care a văzut-o rugându-se singură într-o biserică catolică.

După ce a străbătut, împreună cu prietena sa Pauline Reinach, partea veche a orașului Frankfurt, „am intrat câteva momente în catedrală și, în timp ce stăteam acolo în tăcere, a venit o doamnă cu coșul ei de cumpărături și a îngenuncheat profund într-o bancă, pentru a face o scurtă rugăciune. Aceasta a fost pentru mine ceva totalmente nou. În sinagogile și în bisericile protestante la care mersesem până acum, se mergea doar pentru oficiile religioase. Însă aici venea oricine, în vâltoarea muncilor zilnice, în biserica goală, așa, ca pentru un dialog confidențial. Această întâmplare nu am putut-o uita niciodată” (Estrellas amarillas – Stele galbene).

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care știe să aștepte.

Stă acolo, în tabernacol, așteptând să apelăm la el. Nu ne cere să așteptăm în sala de așteptare. O face el… și destul de îndelungat.

„Atunci când te apropii de tabernacol, gândește-te că el te așteaptă de acum douăzeci de secole” (Camino, 537).