EVANGHELIA
Fiica mea a murit de curând, dar vino, pune-ţi mâna peste ea şi va trăi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,18-26
În timp ce Isus le spunea acestea, a venit un înalt funcţionar, s-a prosternat înaintea lui, zicând: “Fiica mea a murit de curând, dar vino, pune-ţi mâna peste ea şi va trăi!” 19 Isus, ridicându-se, a mers după el împreună cu discipolii săi. 20 Şi iată că o femeie care de doisprezece ani avea hemoragie, apropiindu-se din spate, i-a atins ciucurii hainei, 21 căci îşi spunea: “De mă voi atinge fie şi numai de haina lui, voi fi vindecată”. 22 Întorcându-se şi văzând-o, Isus i-a zis: “Curaj, fiică, credinţa ta te-a mântuit!” Iar femeia a fost vindecată din ceasul acela. 23 Ajungând Isus la casa înaltului funcţionar şi văzând cântăreţii din fluier şi mulţimea zgomotoasă, 24 a spus: “Daţi-vă la o parte! Copila n-a murit, ci doarme”. Dar ei îl luau în râs. 25 Când mulţimea a fost scoasă afară, el a intrat şi a prins-o de mână, iar copila s-a ridicat. 26 Şi s-a răspândit vestea aceasta în tot ţinutul acela.

Cuvântul Domnului

Doamne Isuse, mă apropii de tine acum, în acest scurt răgaz de rugăciune pe care îl împărtășesc cu tine. Ca și femeia care suferea de hemoragie, vreau să te ating cu credință. Îngenunchez în fața ta, dacă nu cu trupul, atunci măcar în spirit, și te implor pentru lumină și har, precum înaltul funcționar din această Evanghelie. Doamne Isuse, mărește-mi credința!

Vino și întinde-ți mâinile, Doamne, asupra mea

Fragmentul evanghelic prezintă un funcționar evreu care se apropie de Isus cu o credință umilă și de sinceră: el îngenunchează în fața lui Isus, prezintă situația fiicei sale muribunde și îl roagă pe Isus să vină și să-și pună mâinile peste ea, ca să trăiască. Acest om avea ceva din intuiția încrezătoare care poate izvorî numai din credință. El știa că Isus nu va refuza o rugăminte sinceră și umilă. Această credință umilă este ceva ce putem învăța și noi de la înaltul funcționar. Doamne, întinde-ți „mâinile” peste mine prin Euharistie, dar și prin intermediul altora!

Lasă-mă să te ating, Doamne

În Capela Întâlnirii de la Centrul Magdala din Israel, există o frumoasă pictură a femeii bolnave de hemoragie din fragmentul evanghelic de astăzi. Tot ce ne este dat să vedem sunt o mulțime de picioare și o mână care se întinde pentru a atinge ciucurii unei mantii cu alb și albastru, de unde emană un fascicul de lumină. În Evanghelia după Sfântul Luca, acesta este momentul în care o putere iese din Isus pentru a o vindeca pe femeie de boală. De la această femeie umilă, putem învăța cum să ne îndreptăm cu credință către Domnul, știind că atingerea lui, sub orice formă s-ar manifesta, va conduce la binele nostru.

Fata nu este moartă, ci doarme

Isus ajunge la casa unde găsește o mulțime care făcea zarvă, care nu jelea cu adevărat pierderea fetei, ci bocea, potrivit obiceiului lor. El știa deja că acești oameni sunt lipsiți de credință, așa că îi alungă. Aceștia îl ridiculizează pe Isus, dar el merge mai departe fără să se descurajeze și o învie pe fetiță din morți. Isus continuă să acționeze în această lume indiferent de modul în care oamenii primesc acțiunea sa, dar pentru cei care trăim cu credință, intervențiile sale ne binecuvântează, așa cum i-au binecuvântat fetița și pe tatăl din Evanghelie.

Doamne, încă o dată, te rog, mărește-mi credința. Ajută-mă să mă apropii de tine cu umilință și să te las să intervii în viața mea. Oferă-mi harul de a te putea contempla prin credință și de a mă încrede în modurile în care dorești să acționezi în viața mea.

Doamne, astăzi, prin harul tău, voi petrece câteva minute la sfârșitul zilei reflectând la modul în care am gestionat momentele de dificultate de peste zi: am cerut un har special din partea ta sau am încercat să gestionez respectivele situații prin forțe proprii?

Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: