BASTONAȘE STRÂMBE

Pedrito, de patru ani, are un frate de zece. Cel mai mare, în fiecare zi, are teme de făcut. Cel mic și el vrea să aibă „temele lui”.

Tatăl face niște bastonașe pe o pagină din caietul lui și-l pune să umple pagina de bastonașe ca acelea. Copilul se așază lângă o fereastră deschisă și mâzgălește bastonașele sale. Când termină de umplut pagina, i le arată tatălui său. Acesta îi spune:

– Bine, dar ai făcut toate bastonașele strâmbe!

Iar Pedrito, foarte serios, spune:

– Tată, nu a fost vina mea. Eu le-am făcut drepte, însă vântul care intra pe fereastră mi le-a strâmbat pe toate.

Purtăm înrădăcinată în ființa noastră foarte adânc tendința de a ne dezvinovăți. Vine de foarte de demult. Atât Adam, cât și Eva, după ce au păcătuit, au căutat să se dezvinovățească învinuindu-l pe celălalt: Adam pe Eva și Eva pe șarpe. Iar acum, acest tânăr vlăstar dă vina pe vântul care intră pe fereastră.

Câte bastonașe strâmbe există în viața mea! Doamne, învață-mă să mă recunosc vinovat, cu sinceritate, fără a căuta scuze, să cer iertare și să caut să le îndrept.