BUNICĂ LA APĂ

Un puști de vreo nouă-zece ani povestea o trăsnaie a cărei victimă fusese bunica lui.

Se anunțase că va fi întreruptă apa din cauza unei avarii. Din acest motiv, mama lui umpluse cada din baie cu apă. Întrucât picura, bunica se gândise să întindă câteva rufe pe bara de la perdeaua de la cadă. Pentru aceasta, s-a urcat pe un scăunel.

– Și eu – spunea puștiul – am tras „puțin” de un picior al scăunului iar dânsa, pleosc!, a căzut în cadă.

„Am tras puțin de un picior al scăunului”. A fost o eroare de echilibru. Acest „puțin” nu poate fi cauza unei căderi. Pe de altă parte, scăunelul cu bunica pe el era destulă ispită pentru copil. A fost un cumul de circumstanțe care au pus-o pe bunică la înmuiat. Copilul, în cel mai rău caz, a fost „puțin” cauzatorul.

Dacă nu putem să negăm responsabilitatea noastră, cel puțin să o reducem. Minciuni? „Nu, minciunele”! Critici sau murmărări? „Nu, câteva comentarii”. Ai supărat cu ceva? „Nu, mici discuții”…

Ne încântă reducerile, fără să ne gândim că acest „puțin” poate avea efecte nefaste.