CADOUL ȘI DONATORUL

Un cerșetor numit Bianco i-a cerut de pomană lui Alexandru cel Mare. Regele l-a pus să aleagă dintre orașele pe care tocmai le-a cucerit, cu promisiunea de a-l face guvernator al celui pe care-l va alege. Bianco, descumpănit, i-a spus:

– Păi, eu nu-ți ceream decât ceva de pomană.

Iar Alexandru îi spuse:

– Nu te gândi la tine, care ești doar cerșetorul Bianco. Gândește-te la mine, gândește-te că este împăratul cel care-ți dă. Darul, cadoul, trebuie să fie demn de mine, nu de tine: darul trebuie să fie proporțional cu donatorul.

Nu este vorba de a-l face pe Domnul să se schimbe prin rugăciunea noastră. Nu este nevoie să-l schimbăm; el este deja pentru noi. Eu sunt cel care are nevoie de schimbare. În rugăciune vreau să văd dacă sunt demn, dacă merit să primesc darul său, cadoul său. Nu este logic să-i cer lui Dumnezeu să-mi împlinească dorințele, dacă eu nu sunt dispus să lupt pentru a face ceea ce el îmi cere, ceea ce el vrea de la mine.

În rugăciune vreau – trebuie – să identific dorința mea cu voința Domnului: „Facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ”.

Pe lângă aceasta, Alexandru alege mai bine decât Bianco. Iar Dumnezeu, mult mai bine decât Alexandru și decât mine.