CĂLĂTORIA DEPARTE DE NOI ÎNȘINE

EVANGHELIA
Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi îl vor ucide. Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,30-37
În acel timp, plecând de acolo, Isus străbătea Galileea şi nu voia ca cineva să ştie, 31 căci îi învăţa pe discipolii săi şi le spunea: “Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi îl vor ucide, iar după ce îl vor ucide, a treia zi va învia”. 32 Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-l întrebe. 33 Au venit la Cafarnaum şi, când erau în casă, i-a întrebat: “Despre ce aţi discutat pe drum?” 34 Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alţii despre cine este mai mare. 35 Aşezându-se, s-a adresat celor doisprezece şi le-a spus: “Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor!” 36 Şi, luând un copilaş, l-a aşezat în mijlocul lor, apoi, luându-l în braţe, le-a spus: 37 “Oricine primeşte un astfel de copilaş în numele meu pe mine mă primeşte; iar cine mă primeşte pe mine, nu pe mine mă primeşte, ci pe acela care m-a trimis”.
Cuvântul Domnului
Doamne Isuse, cred în tine, cred că ești alături de mine, că ești preocupat pentru viața mea. Cred că aștepți rugăciunea mea pentru a-mi călăuzi viața, vizitele mele euharistice pentru a-mi întări voința și provocările mele pentru a mă ajuta să mă încredințez ție. Am încredere că îmi vei dărui harul tău în schimbul renunțării de mine însumi. Te iubesc și vreau să te iubesc mai mult prin acceptarea și împlinirea voinței tale. Sfântă Fecioară Maria, învață-mă să spun împreună cu tine: „Facă-se voia ta”, sau „vorbește, Doamne, slujitorul tău ascultă”.
Pregătire pentru apostolat
Aceasta a fost o călătorie pe care Isus a ales să o facă în taină. De ce? Pentru că a vrut să își dedice toată atenția și toate eforturile pentru a-i învăța pe apostolii săi cel mai profund și mai important secret al vieții sale: trebuie să moară! Tot ceea ce trăiseră ei până atunci era incomplet; a fost doar o pregătire pentru actul final al misiunii sale: desăvârșirea iubirii sale, jertfa sa totală de pe cruce. Vor înțelege ucenicii oare necesitatea ca sămânța să moară înainte de a învia pentru o viață nouă? Cât de greu le va fi să asculte! El era Domnul lor, regele puternic, mesianic, care venea să îi elibereze și să instaureze împărăția sa plină de adevăr și de iubire. Ei încă își imaginau scenarii de noi biruințe, de vindecări, de alungare a demonilor, de reducere la tăcere a opoziției lor…. Cât de departe erau visele lor de mesajul lui Isus!
Și noi avem propriile dorințe și nevoi… Putem să ne detașăm de aceste vise suficient de mult timp pentru a percepe, în rugăciune, voia și planul Domnului de mântuire cu noi?
Elevi care „prind” greu
Nu numai că „nu înțelegeau cuvântul”, dar „se temeau să-L întrebe”. Cu alte cuvinte, ei nu voiau să știe. Cât de des problema noastră de comunicare nu reprezintă un lucru de ordin intelectual, ci mai degrabă o problemă a voinței! Dorința noastră este reprezentată mai curând de „a face cum vrem noi”, de „a ne impune punctul de vedere” sau de „a ne afirma”. Înțelegerea căii lui Cristos necesită ca, într-un fel, să renunțăm la propriile noastre căi. „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (In 3,30). Așa se explică de ce nimeni nu poate rămâne neutru în raport cu Cristos; El ne provoacă să ne schimbăm modul de viață. Isus a motivat opoziția înverșunată a celor care, în cele din urmă, aveau să-l dea la moarte.
Cât de deschis sunt eu la provocările Domnului? Îl ascult în momentele de rugăciune și îi răspund cu un „Amin!” docil, dar ferm?
Cea mai grea lecție
Ca niște copii prinși în flagrant, apostolii nu îndrăznesc să recunoască faptul că s-au certat pentru a stabili cine dintre ei este cel mai mare. Nu numai că nu reușesc „să-l asculte” pe Isus; dimpotrivă, sunt ocupați să-și afirme propria lor voință. Ce ar mai fi fost necesar pentru a-i învăța acest adevăr atât de dificil, dar vital? Așa că Isus, cu dragostea unui tată, le pune în față un copil și reia lecția de la capăt. Acest copil mic este cel mai mare! A fi ultimul, a sluji, a-ți da viața te face mare, căci așa a făcut și Dumnezeu. Numai vederea lui Isus răstignit putea să le întipărească mai adânc în inimă această lecție.
Rețin eu această lecție a iubirii plină de sacrificiu pentru a deveni „cel mai mare om” care pot deveni?
Doamne, deschide-mi inima pentru a fi atent cu privire la planul tău cu mine. Eliberează-mă de egoism, de ideile și năzuințele mele. Învață-mă să mor față de mine însumi, să mă rog și să slujesc altora, astfel încât tu și iubirea ta să se evidențieze în viața mea, în locul sărăciei calităților și eforturilor mele.
Voi asculta cu atenție înainte de a încerca să-mi exprim propriile idei sau dorințe în rugăciune și în interacțiunea cu familia și cu ceilalți, astfel încât să-l aud mai bine pe Domnul.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
