CANTINFLAS

Odată, o doamnă mexicană bogată dori să-i ofere un ospăț omagial lui Cantinflas. Strânse în casa sa toată floarea și spuma din capitală: intelectuali, politicieni, artiști, bancheri… Totul era pregătit pentru invitatul de onoare. Însă Cantinflas nu  venea de nicăieri, deși fusese prin casă cu o oră mai devreme. Intră un invitat întârziat și-i spuse stăpânei casei:

– Doamnă, tocmai m-am întâlnit cu Cantinflas acum mai puțin de cinci minute. Cât pe ce să dea peste mine.

– Cum așa?

– Mergea pe motocicleta pe care dumneavoastră ați făcut-o cadou copiilor, cu doi dintre ei.

Doanma rămase perplexă preț de câteva minute, după care exclamă:

– Lăsați-l! Când or obosi s-ar întoarce ei acasă. Cantinflas este ca un copil. Ia viața altora mai în serios decât pe a lui.

„Ia viața altora mai în serios decât pe a lui”. Acest lucru este creștinesc și sănătos. Cel care se închide în preocupările și problemele sale își pune pe spinare o povară apăsătoare. Este foarte sănătos să deschizi fereastra și să te apleci către problemele celorlalți. Aceasta lasă să intre puțin aer proaspăt în viețile noastre. Uitarea de sine este o exigență creștină. În același timp, este stimulatoare și ușurează propria greutate. A ne învârti în jurul nostru ajunge să fie amețitor.

Ce capacitate am de a mă gândi la ceilalți?