CASA DE VACANȚĂ A LUI SOCRATE

Socrate construia o casă foarte mică în afara Atenei. Unii îl întrebară la ce-i va folosi acea încăpere minusculă. El le răspunse că era pentru prietenii săi. Surprinși, îi spuseră că în acel spațiu atât de strâmt nu încăpea aproape nimeni. Iar el, cu tradiționala și fina sa ironie, răspunse:

– Ce n-aș da eu să o pot umple!

Pentru filozoful grec și pentru noi, prietenia se leagă cu puține persoane. Ar trebui să legăm prietenie cu mai mulți, însă nu este așa. Un dicton popular spune: „Degetele de la mână sunt prea multe pentru a număra adevărații prieteni”.

Cu cei pe care îi cunoști, vorbești, cu cei care îți sunt prieteni, comunici. Un cunoscut te aude, un prieten te ascultă. Un prieten adevărat ghicește, intuiește și are întotdeauna cuvintele potrivite cu care să-ți reîmprospătezi curajul. Îți spune ceea ce trebuie, nu ceea ce vrei să auzi. Îți spune întotdeauna adevărul. Îți aduce pacea. Este statornic, nu schimbător. Oferă și nu cere, iar raționamentele sale sunt întotdeauna transparente, limpezi.

Ce vor fi simțit apostolii când, în timpul discuției lungi de la cina cea de taină, Domnul i-a numit „prieteni”? Iar eu, știind că Isus este prietenul meu, ce simt?