CAȘUL DIN CASTRON

Un anticar, trecând prin fața unei prăvălii, văzu o pisică în vitrină, bând lapte dintr-o farfuriuță mică. Îndată își dădu semna că era o farfurie veche și de valoare. Intră în prăvălie schițând un oarecare dezinteres și îi ceru proprietarului să-i vândă pisica.

– Îmi pare rău, spuse proprietarul, însă pisica nu este de vânzare.

– Dar vă rog, insistă colecționarul. Am nevoie de o pisică în casă. Uite! Vă dau mai mult decât face.

– Bine, bine, spuse proprietarul prăvăliei luând banii.

– Ah, dar… îmi puteți da și farfuria? adăugă cumpărătorul. Pare că pisica este foarte obișnuită cu ea.

– Îmi pare rău, răspunse proprietarul. Nu vând farfuria. Îmi poartă mult noroc. Numai săptămâna aceasta am vândut zece pisici la un preț foarte bun!

Așa cum se păcălește șoarecele punând caș în capcană, la fel neguțătorul îi păcălea pe colecționari cu farfuria din care mânca pisica.

Câți dintre cei care cred că-i păcălesc pe ceilalți rămân ei înșiși păcăliți! Este faimoasa escrocherie cu lozul câștigător fals: e greu de știut cine este escrocul, cel care escrochează sau escrocatul?

Sunt sincer și joc „curat” cu Dumnezeu și cu ceilalți?