CÂTĂ VREME EXISTĂ LUPTĂ, EXISTĂ VIAȚĂ

Un profesor de medicină îi însoțea pe elevii săi prin salonul unui spital. Se opri cu ei în centrul salonului și le spuse:

– Ia să vedem, judecând așa, de la distanță, cu privirea, care vi se pare a fi bolnavul cel mai grav? Văzând șovăiala elevilor, adăugă:

– Cel de acolo, care are muște pe față. Atunci când un bolnav permite cu atâta apatie ca muștele să i se așeze pe față, înseamnă că moartea este aproape.

Câtă vreme există luptă, există viață și există chef de viață. Atunci când lipsește acest chef și se cedează în luptă, moartea este iminentă.

Ispitele sunt inevitabile, la fel ca muștele. În felul acesta, se văd calitatea iubirii noastre și sinceritatea strădaniei noastre de a fi fideli lui Dumnezeu. Ceea ce contează este să nu cădem în ele: „nu ne duce pe noi în ispită”. Pentru a învinge este nevoie de harul lui Dumnezeu – care nu lipsește – și de luptă din partea noastră.

Efort și răbdare. Nu cumva să ni se întâmple ceea ce relatează Ioan Paul I în Ilustrisimos Seńores: „Prostul satului era nerăbdător să vadă puișorii ieșiți odată din ouă: a expediat cloșca și a înlocuit-o, punându-se el însuși pe clocit. Însă singurul lucru care a ieșit a fost un scrob în nădragii lui”.