CEA MAI BUNĂ LECȚIE

Un preot din Navarra povestește într-o carte de-a sa o amintire din copilărie care l-a impresionat profund și a rămas de neșters în inima sa de copil.

Într-o seară, fiind deja în pat, tocmai terminase de citit cartea cu benzi desenate. Tiptil-tiptil, s-a ridicat și s-a dus și ia o altă carte. Trecând prin fața bucătăriei, a văzut-o pe mama lui singură, în genunchi, cu coatele sprijinite de masă și cu fața între palme, rugându-se.

El însuși mărturisește că până astăzi poartă întipărită pe retină acea imagine a mamei sale.

Cu siguranță că mama s-a rugat de multe ori împreună cu el. Însă a o vedea că se roagă, nu ca să-l învețe, ci pentru că avea nevoie și când nimeni nu o vedea, a fost cea mai bună lecție.

Cât de puțini copii îi văd astăzi pe părinții lor rugându-se! Și cât de mult bine le-ar putea face să-i vadă pe tata sau pe mama în genunchi, atunci când cred că nimeni nu-i vede.