CEAS CU CUC

Margarita are patru ani. Într-o zi, fiind în casa unor prieteni de-ai părinților, vede pentru prima dată un ceas cu cuc. Rămâne extaziată văzând cum iese afară cucul și cântă la ore fixe.

Ajungând acasă, îl întreabă foarte curioasă pe tatăl său:

– Tată, cucii întotdeauna își fac cuibul în ceasuri?

Micuța nu știa: cucul nu-și face cuib, ci „cucește”; se folosește cu viclenie de un cuib străin.

Oricum, ceasul nu pare să fie cel mai potrivit loc pentru ca o pasăre să-și facă în el cuibul. Ceasul mai degrabă ne scoate din „cuib”, ne împinge și ne trezește. Arătându-ne cu câtă iuțeală trec orele, ne îndeamnă să le fructificăm.

Pentru un creștin, timpul înseamnă glorie, iar ceasul ne ajută să înțelegem gloria, măreția pe care o câștigăm sau o pierdem.

Omul este singurul animal care folosește ceasul pentru a măsura timpul și, curios, de asemenea, este singurul care îl pierde.