CEASUL DIN STRASBOURG

În catedrala din Strasbourg există un ceas faimos, extraordinar. La fiecare sfert de oră iese dintr-o nișă o statuie articulată, bate ceasul și intră din nou înăuntru. La fiecare oră iese o procesiune, iar la amiază o adevărată defilare.

Pe lângă acestea, mai are niște sfere pentru a indica o serie de lucruri interesante: de la fazele Lunii până la maree. Însă nu funcționează.

Este un ceas valoros și ți-e milă să vezi acele sfere și aparate care ar trebui să funcționeze, ar trebui să aibă viață, dar sunt moarte, neutilizate.

Câtor oameni nu li se întâmplă același lucru precum  ceasului din Strasbourg! În fiecare om există calități și posibilități fără a fi exploatate. 

Ceea ce este cel mai rău este să te conformezi cu ceea ce deja ai obținut. Conformismul și „îmburghezirea” sunt două mari păcate.

Un creștin nu poate niciodată să se declare satisfăcut. Întotdeauna este loc de mai mult: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Cu atât mai puțin se poate declara învins: avem tot harul lui Dumnezeu pentru a merge mai departe, tot înainte.

Strădania de autodepășire este una dintre primele exigențe creștine. Câți nu rămân la nivelul mediocru, pentru că, putând și trebuind să aspire la a fi sfinți, se conformează cu a fi „buni”.