CEL CARE SCUIPĂ ÎN SUS...

Iulian, împărat roman de la mijlocul sec. al IV-lea, fusese educat în religia creștină. Însă mereu a dorit să revină la timpurile de măreață splendoare a Romei și, pentru aceasta, se gândi că era necesar să înapoieze imperiului vechea religie păgână.

A apostaziat de la credința sa creștină, însă nu reușea să o termine cu creștinismul, deja foarte înrădăcinat în poporul său. Era disperat în fața înaintării noii credințe, pe care el o renegase.

Într-o zi, ieșindu-și din fire și poate sătul peste măsură de vin, aruncă o lance către cer într-un gest arogant, ca și cum ar fi vrut să-l omoare pe Dumnezeu. Lancea urcă o vreme, însă, în cădere, îl lovi la o coastă și-i provocă o rană deschisă. Atunci, blestemând, exclamă adresându-se către cer:

– M-ai învins, Galileanule!

Un vechi dicton castilian spune: „Celui care în sus scuipă, în față îi cade”. Nu există nicio ofensă adusă lui Dumnezeu care să nu ne prejudicieze. Orice ofensă lansată către cer sfârșește prin a cădea asupra celui care o lansează. De multe ori, din nefericire, nu cade doar asupra sa. Mai devreme sau mai târziu, orice păcat se plătește.

Cu alte cuvinte: a fi fideli lui Dumnezeu este cel mai mare bine pe care ni-l putem face nouă înșine. Atunci când lucrurile sunt folosite conform normelor proprii de funcționare, acestea merg mai bine și durează mai mult. Nouă, oamenilor, ni se întâmplă la fel.