CEL MAI BUN CALMANT

Daniel era un copil de unsprezece ani. Se confrunta cu o boală foarte gravă. Preotul capelan al spitalului i-a dedicat mult timp. Micuțul înfrunta moartea cu o seninătate, o pace și o bucurie de invidiat. Odată, celor din familie care îl vizitau le-a cerut să cânte psalmul acela jubiliar: „Să mergem cu bucurie în casa Domnului!”.

Într-o zi, medicul care-l îngrijea i-a spus:

– Dani, tu nu te plângi niciodată, însă cu siguranță ai dureri foarte mari. Am să-ți dau un calmant.

 – Vă rog, Domnule doctor – răspunse copilul –, nu-mi dați niciun calmant.

 – De ce nu vrei să-ți dau un calmant, Dani?

   Și acesta a fost răspunsul simplu și sublim al copilului:

– Lui Isus, când era pe cruce, nimeni nu i-a pus niciun calmant.

Dragostea față de Isus, care include străduința de a-l imita și dorința de a suferi pentru el, este cel mai bun calmant pentru ceea ce are cineva de suferit.

Și este, în același timp, cel mai bun stimulent pentru ceea ce trebuie să facem.