CELE DOUĂ LUMÂNĂRI

Un preot îl ajuta pe un bătrân pe ultimul său drum în viața aceasta.

Cu glas blând, dar hotărât, preotul îi spuse:

– Renunți la Satana și la toate ademenirile sale?

Muribundul nu spuse nimic. Preotul insistă:

– Renunți la Satana?

Însă bătrânul continuă să tacă.

Preotul, puțin dezamăgit, îl întrebă:

– Ascultă, de ce nu renunți la diavol și la toate faptele lui?

Bătrânul muribund răspunse:

– Câtă vreme nu sunt sigur unde merg, nu cred că e potrivit să supăr pe nimeni!

Mulți oameni își trăiesc astfel viața: o lumânare aprinsă pentru Cristos și alta pentru Satana. Cel care trăiește astfel, e logic, are să moară în felul acesta. Întru totul cu Cristos? Nu, pentru că este prea costisitor. Cu Satana și ademenirile sale? Întru totul nu, pentru că este prea periculos. Pe jumătate, cu amândouă lumânările.

O astfel de viață nu este creștină. O astfel de existență este teribil de searbădă, deloc pasionantă, prea lașă: cafea cu lapte. Sfânta Tereza spunea că nu-i plac oamenii care „se joacă cu faptul de a deveni sfinți. Cu Cristos sau împotriva lui Cristos. Jumătățile de măsură nu le suport”.

Care este tabloul vieții mele: cafea, lapte, sau cafea cu lapte? Trebuie stinsă lumânarea, chiar chibritul aprins lui Satana!