CELE TREI DORINȚE

Acesta este titlul unei vechi povestioare care are morala ei.

Erau doi soți atât de înaintați în vârstă pe cât de puțin le era norocul. Într-o noapte, la căldura focului, își plângeau soarta și-și împărtășeau visele de îmbogățire. Dintr-o dată, coborî pe hornul șemineului un spiriduș care, spre uimirea amândurora, le spuse:

– Eu sunt spiridușul abundenței. Vin ca să vă împlinesc trei dorințe, primele pe care le veți pronunța. O dorință de fiecare și a treia pentru amândoi, ceea ce veți cere de comun acord.

Spunând acestea, dispăru. Bucuroși peste măsură, soțul și soția începură să-și bată capul, ca să vadă ce ar fi mai bine să ceară. După câteva timp, fără a reuși să se hotărască, s-au decis să doarmă în noaptea aceea și ziua următoare, cu calm, să se gândească bine la cele trei dorințe, ca să nu dea greș cu niciuna.

Continuară să discute cu veselie. La un moment dat, soția, privind la focul din cămin, spuse:

– Ce mi-ar plăcea un cârnat prăjit pe acest jăratic!

Imediat ce termină de spus, pe jăratic apăru un frumos și apetisant cârnat.

Soțul, văzând aceasta, spuse indignat:

– Lacomo! Din cauza lăcomiei tale prostești ți-ai irosit deja dorința. De ți s-ar prinde blestematul acesta de cârnat de nas!

Imediat ce spuse aceasta, cârnatul sări de pe jăratic direct pe nasul femeii. Încercară să-l îndepărteze în fel și chip, dar fu imposibil. Era la fel de bine prins de nas, după cum nasul este prins de față.

Rămânea doar o dorință: cea pe care o vor fi formulat amândoi de comun acord.

Singurul lucru pe care și-l dorea soția era să se elibereze de apendicul pe care-l dobândise. Soțul propunea o mină de diamante.

– Îți fac o punguță de aur pentru cârnat – îi spunea soției.

Însă ea nu accepta nici în ruptul capului altceva decât eliberarea de acel adaos, pentru că nu exista altă modalitate de a-l da jos. În cele din urmă, soțul nu avu altă alegere de făcut decât să accepte dorința femeii. În felul acesta, lucrurile au revenit exact la starea în care se aflau mai înainte.

Sfântul Paul ne-a atras atenția deja că „Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că noi nu știm să cerem cum se cuvine” (Rom 8,26). Cel mai potrivit ar fi să-i lăsăm inițiativa Domnului, ca el să ne dea ceea ce vrea.

E de ajuns să-i prezentăm nevoia noastră și să lăsăm lucrurile în mâinile sale: „Facă-se voia ta…” (Mt 6,10)