Doi prieteni vorbeau despre greutățile și necazurile vieții. Unul îl întrebă pe celălalt:

– Ție care ți se pare a fi chinul cel mai insuportabil?

– Eu îmi iubesc mult soția – răspunse prietenul. Cred că suferința cea mai insuportabilă pentru mine ar fi să o las văduvă.

 

Amorul propriu, iubirea față de sine și iubirea față de ceilalți sunt două iubiri incompatibile. În măsura în care una crește, cealaltă descrește și nu există vreo soluție ca una să crească fără ca cealaltă să descrească.

În măsura în care cineva este capabil să se domine pe sine și să pună frâu egoismului, este capacitat pentru a iubi.

Una este ceea ce se obișnuiește a numi dragoste și alta, foarte diferită, a iubi. Partea proastă este că foarte adesea se confundă ambele lucruri. Prima o face oricine. A iubi este mai greu și nu sunt mulți capabili să o facă. E nevoie de efort și generozitate. A iubi presupune o ucenicie îndelungată.

Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014