CINE ESTE ISUS?
LECTURA I
Aici se va sfărâma trufia valurilor tale!
Citire din cartea lui Iob 38,1.8-11
Domnul i-a răspuns lui Iob din furtună şi i-a zis: “Cine a închis marea cu porţi, când, ţâşnind, a ieşit din pântece, 9 când i-am pus norul ca haină şi bezna, ca scutec? 10 Atunci i-am impus un hotar şi am pus legături şi porţi. 11 Şi am spus: «Până aici să vii, şi nu mai departe, şi aici să se oprească valurile tale semeţe!»”
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 106(107),23-24.25-26.28-29.30-31 (R.: 1)
R.: Preamăriţi-l pe Domnul, pentru că este bun, veşnică este îndurarea lui!
sau:
Aleluia.
23 Cei care plecau pe mare în corăbii
şi făceau negoţ pe apele cele mari,
24 ei au văzut lucrările Domnului
şi minunile lui în adâncuri. R.
25 El a spus şi s-a pornit vântul furtunii
care a ridicat valurile mării:
26 se suiau spre ceruri, coborau spre abisuri;
sufletul lor se topea de groază. R.
28 În strâmtorarea lor, au strigat către Domnul
şi el i-a făcut să iasă din necazurile lor;
29 a liniştit furtuna
şi valurile s-au potolit. R.
30 S-au bucurat că valurile s-au liniştit
şi el i-a condus la portul dorit de ei.
31 Să-l laude pe Domnul pentru bunătatea lui,
pentru minunile pe care le-a făcut
în folosul fiilor oamenilor! R.
LECTURA A II-A
Cele vechi au trecut, iată, au devenit noi.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 5,14-17
Fraţilor, iubirea lui Cristos ne constrânge pe noi care judecăm că unul singur a murit pentru toţi, ca atare toţi au murit. 15 El a murit pentru toţi, pentru ca toţi cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei. 16 Astfel, de acum înainte, noi nu mai cunoaştem pe nimeni după trup şi, dacă l-am cunoscut pe Cristos după trup, acum nu-l mai cunoaştem astfel. 17 Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi!
Cuvântul Domnului
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 7,16bc
(Aleluia) Un mare profet s-a ridicat printre noi şi Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)
EVANGHELIA
Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,35-41
În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, Isus le-a spus discipolilor săi: “Să trecem pe ţărmul celălalt!” 36 Şi, părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. 37 Şi a fost o mare furtună, iar valurile izbeau în barcă, încât aproape se umpluse. 38 El dormea în partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâi. Atunci l-au trezit şi i-au spus: “Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?” 39 Ridicându-se, a mustrat vântul şi a spus mării: “Potoleşte-te! Taci!” Şi vântul s-a calmat şi s-a făcut linişte mare. 40 Atunci le-a spus: “De ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?” 41 Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii: “Cine este, oare, acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?”
Cuvântul Domnului
Doamne Dumnezeule, liniștește marea învolburată și valurile care mă amenință. Liniștește vânturile violente care mă fac să ajung cu greu la portul dorit. Nu permite să fiu copleșit de încercările acestei vieți. Fă să îmi găsesc odihna în tine, Părintele meu, să fiu întărit de Fiul tău și mângâiat de Duhul Sfânt.
Cine este, oare, acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?
Evanghelia după Sfântul Marcu își implică adesea ascultătorii punându-le întrebări precum cele pe care le găsim în fragmentul evanghelic de astăzi. Ni se pun trei întrebări: „De ce sunteţi fricoşi?”. „Încă nu aveți încă credință?”. „Cine este, oare, acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?”. Episodul liniștirii mării de către Isus ne invită la credință în natura dumnezeiască a Domnului. Pentru poporul lui Israel, numai Domnul Dumnezeu poate porunci asupra mări și o poate controla (Ps 89,10; Iob 38,8; Ps 65,8). Pentru păgâni, vremea și marea erau apanajul zeilor. Zeus (Jupiter) era zeul furtunii, iar Poseidon (Neptun) era zeul mării. „Din perspectiva păgânilor, Isus își demonstrează aici și stăpânirea asupra zeilor principali ai panteonului antic” (John Bergsma, The Word of the Lord: Year B, 288). Dacă răspundem cu sinceritate la ultima întrebare, vom recunoaște că Isus face ceea ce numai Dumnezeu poate împlini. Recunoașterea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu rămâne un exercițiu de credință. Dacă credem cu adevărat că Isus este Dumnezeu, atunci nu avem niciun motiv să ne temem.
Cine a închis marea cu porţi?
Potolirea furtunii și a mării de către Isus face trimitere la sfârșitul Cărții lui Iob. Acesta a fost pus la încercare de Satana și a pierdut tot ce avea, familia și sănătatea. Prietenii săi au încercat să-l lămurească de faptul că era pedepsit pentru un lucru rău pe care îl făcuse. În tot acest timp, Iob declară că este nevinovat și îi cere lui Dumnezeu să îl judece și să îi facă dreptate. În cele din urmă, Domnul îi vorbește lui Iob din mijlocul furtunii. Dumnezeu nu îi spune lui Iob că suferă pentru că a făcut ceva rău. Dimpotrivă, Dumnezeu îl invită pe Iob să se smerească. Dumnezeu i-a arătat lui Iob cât de puține cunoaște și cum era în stare să controleze universul sau să stăpânească forțele răului. Într-un fel, Dumnezeu răspunde, într-adevăr, la întrebarea lui Iob cu privire la dreptatea dumnezeiască. Doar Dumnezeu Creatorul și nu Iob, o simplă ființă umană, poate înțelege tot ceea ce trebuie luat în considerare pentru a ghida providențial istoria. „Deși nu abordează cazul particular al lui Iob, Dumnezeu sugerează că există factori dincolo de înțelegerea lui Iob care motivează suferința unor nevinovați” (Bergsma, The Word of the Lord: Year B, 285). Suntem invitați să ne smerim și să ne încredem în Dumnezeu în fața acestui mister impresionant, știind că Cel care poate îmblânzi mările poate mai mult, mult mai mult.
Creaturi noi, prin Cristos
În cea de-a doua Scrisoare către Corinteni, Paul vorbește despre rolul său în misiunea de reconciliere (2Cor 5,11-6,10). El vorbește despre slujirea sa în Noul Legământ (2Cor 2,14-4,6) și despre modul în care a suferit în timpul activității sale (2Cor 4,7-5,10). El explică acum că slujirea din Noul Legământ implică acțiunea de împăcare. El amintește de dragostea impresionantă a lui Isus Cristos și de implicațiile morții și învierii sale. Una dintre aceste implicații rămâne darul dumnezeiesc al împăcării (Stegman, Second Corinthians, 131). Murind pentru noi, Cristos ne face să devenim, prin El, o nouă creație. Acesta este un adevăr pe care Dumnezeu nu i l-a dezvăluit lui Iob, dar ni l-a dezvăluit nouă. „Cele vechi au trecut, iată, au devenit noi!”. Isus transformă vechea creație – el potolește marea și liniștește vânturile – și realizează ceva nou. El transformă suferința noastră, lipsită de vină, într-o jertfă plăcută. El ne-a arătat calea iubirii plină de sacrificiu care ne coduce la gloria dumnezeiască.
Doamne Isuse, recunosc că ești la cârma bărcii mele. Tu ești mereu alături de mine și nu am de ce să mă tem. Într-o zi, vânturile și valurile acestei vieți vor înceta și mă voi prezenta în fața ta. Tânjesc după îmbrățișarea ta iubitoare cu care mă vei primi în viața veșnică.
Când mă simt copleșit, îl „trezesc” pe Isus cu rugăciunea mea?
Mă adresez Domnului cu frică sau cu încredere?
Înțeleg că Dumnezeu a condus întreg parcursul vieții mele cu mâna sa providențială?
Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: