COCOȘUL ÎNCREZUT

Un cocoș pretențios, în fiecare dimineață, la deșteptare, își umfla pieptul și-și lansa în văzduh cântările. Întotdeauna, la puțin timp după ce cânta, ieșea soarele.

Era convins că soarele răsărea deoarece cânta el. Aceasta îl făcea să se simtă orgolios de puterea sa: ce ar fi de lumea aceasta dacă el nu ar cânta!

Într-o noapte, dormi peste măsură. Când se trezi, soarele deja strălucea pefirmament. Bietul cocoș încrezut căzu într-o depresie teribilă.

De câte ori, asemenea cocoșului, ne credem indispensabili! Cineva a spus că cimitirele sunt pline de oameni care se credeau indispensabili. Au murit, iar lumea nu s-a sfârșit și soarele continuă să răsară în fiecare dimineață, chiar dacă nu ar mai exista vreun cocoș care să cânte.

Este adevărat că de împlinirea fidelă a datoriei noastre zilnice depind multe lucruri mari, în primul rând, pentru noi înșine. Însă nimeni dintre noi nu este buricul pământului. Cel care se crede astfel, în loc de a face bine, mereu incomodează.