CONDAMNAȚI SĂ CREDEM

Doi bătrânei galicieni (locuitori din Galicia), vorbeau despre existența lui Dumnezeu. Unul dintre ei spuse că nu vede atât de clar faptul că Dumnezeu ar exista. Iar celălalt îl întrebă:

– Și dacă Dumnezeu nu există, șin li puni cozî la șiresî? (cine le pune cozi la cireșe).

Cei care credem în Dumnezeu facem un act de credință, iar pe această credință ne edificăm existența.

Cei care nu cred în Dumnezeu fac, în mod egal, un act de credință: cred că nu există. Nu știu; pur și simplu, cred și pe această credință își întemeiază viața pe pământ.

Cu alte cuvinte, omul este „condamnat” să creadă. Poate să aleagă ceea ce vrea să creadă, însă nu poate să aleagă între a crede și a nu crede. Toți trăim din credință.

Este mai rezonabil, stimulator și frumos să crezi că Dumnezeu există decât să crezi că  nu există. Cu Dumnezeu se explică totul. Fără Dumnezeu nu se explică nimic și nimic nu are sens.