LECTURA I
V-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui viu.
Citire din Scrisoarea către Evrei 12,18-19.21-24
Fraţilor, voi nu v-aţi apropiat de ceea ce poate fi atins, nici de un foc ce arde, nici de întuneric, nici de beznă, nici de furtună, 19 nici de sunetul trâmbiţei, nici de răsunetul cuvintelor la auzul cărora ascultătorii au cerut să nu li se mai rostească niciun cuvânt. 21 Iar priveliştea era atât de înfricoşătoare, încât Moise a spus: “Sunt îngrozit şi mă cutremur”. 22 Dar voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare, 23 de comunitatea întâilor-născuţi înscrişi în ceruri, de Dumnezeu, judecătorul tuturor, de sufletele celor drepţi duşi la desăvârşire, 24 de Isus, mijlocitorul noii alianţe, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 47(48),2-3a.3b-4.9.10-11 (R.: cf. 10)
R.: Mare este Domnul, nesfârşită este mila lui.

2 Mare este Domnul şi vrednic de toată lauda
în cetatea Dumnezeului nostru.
3a Muntele său cel sfânt este cea mai frumoasă înălţime,
bucuria întregului pământ. R.

3b Muntele Sion, în partea de miazănoapte,
este cetatea marelui rege.
4 Dumnezeu, în palatele sale,
este cunoscut ca un loc de refugiu. R.

9 După cum am auzit, aşa am văzut
în cetatea Domnului oştirilor,
în cetatea Dumnezeului nostru;
Dumnezeu a întărit-o pentru totdeauna. R.

10 Ne gândim la îndurarea ta, Dumnezeule,
în mijlocul templului tău cel sfânt.
11 Ca şi numele tău, Dumnezeule,
tot la fel gloria ta se întinde până la marginile pământului;
dreapta ta este plină de dreptate. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) “S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Prima trimitere a ucenicilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,7-13
În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, 9 dar încălţaţi cu sandale şi: “să nu purtaţi două tunici!” 10 Apoi le-a spus: “Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela, 11 iar dacă nu veţi fi primiţi în vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor!” 12 Ei au plecat şi au predicat ca oamenii să se convertească. 13 Şi scoteau mulţi diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Cuvântul Domnului

Doamne Dumnezeule, îți mulțumesc și în această zi pentru atingerea ta vindecătoare și pentru învățăturile Bisericii tale. Tu m-ai adus la o viață nouă prin apa Botezului și te oferi cu îndurare să îmi oferi viața dumnezeiască atunci când greșesc împotriva Ta.

Împărtășirea autorității dumnezeiești

În Evanghelia după după Sfântul Marcu, Isus își manifestă autoritatea dumnezeiască în fața apostolilor săi. Toate cele patru minuni arată că Isus are puterea de a învinge moartea și de a ne elibera de frica de moarte. Isus le comunică acum autoritatea sa celor Doisprezece, care au fost constituiți conducători ai Noului Israel, preoți ai Noului Templu și administratori ai Noii Împărății a lui Dumnezeu. Ei au fost trimiși fără nimic altceva decât hainele pe care le purtau, sandale și un toiag, care servea și ca simbol al autorității primite de la Domnul (Ex 4,20). La începuturile Bisericii, apostolii vor desemna episcopi, preoți și diaconi care vor sluji poporului lui Dumnezeu în diferite moduri și cărora li se vor acorda diferite niveluri de autoritate. Episcopii sunt hirotoniți să învețe, să sfințească și să guverneze ca păstori și supraveghetori ai poporului lui Dumnezeu (Catehismul Bisericii Catolice, 1555-1561). Preoții slujesc ca și colaboratori ai episcopilor (Catehismul Bisericii Catolice, 1562-1568). Diaconii sunt hirotoniți pentru slujire, în special în slujba carității (Catehismul Bisericii Catolice, 1569-1571).

Alungarea demonilor și ungerea cu untdelemn

Cei doisprezece apostoli au fost trimiși câte doi să predice în orașele din Galileea. Mesajul lor a fost același cu cel al lui Ioan Botezătorul și cu cel al lui Isus: pocăința (metanoia). Ei îi îndemnau pe oameni să renunțe la o viața păcătoasă și să se întoarcă către Dumnezeu printr-o schimbare completă a inimii și a minții. „Plenitudinea Evangheliei creștine, victoria Domnului răstignit și înviat, poate fi proclamată doar după înviere” (Healy, The Gospel of Mark, 117). Mesajul lor simplu privind pocăința va fi însoțit de semne puternice de vindecare și exorcizare care vor confirma adevărul mesajului lor. Ambele semne vor fi duse la adevărata lor împlinire în timpul Bisericii. Sacramentele Botezului și Spovezii sunt anticipate prin izgonirea diavolilor. Sacramentul Ungerii bolnavilor este anticipat în vindecarea bolnavilor prin ungerea cu untdelemn.

Muntele Sinai vs. Muntele Sion

În prima lectură, întâlnim un contrast între Vechiul Legământ și cel Nou. Acest contrast este simbolizat de doi munți: „Sinai, muntele interzis din pustiu, unde Legea a fost dată prin Moise, și Sion, muntele bucuriei din cetatea cerească unde Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului său” (Healy, Hebrews, 272). Autorul Scrisorii către Evrei face aluzie la Sinai fără a-i menționa numele. În acest fel, el se referă la vechiul legământ și la cortul său pământesc, la preoția sa levitică și la sistemul său de sacrificii de animale. Prin contrast, scrisoarea subliniază statutul inferior al vechii epoci a istoriei mântuirii de care creștinii „nu s-au apropiat” (Evr 12,18) și realitatea cerească glorioasă de care creștinii „s-au apropiat” (Evr 12,22) (vezi Healy, Hebrews, 272-273). Ne apropiem de Dumnezeu ca urmare a convertirii noastre față de Cristos prin credință și Botez.

Doamne Isuse, vreau să îți pot auzi în fiecare zi îndemnul la pocăință. Nu permite ca zgomotul acestei lumi să-mi distragă atenția de la Cuvântul tău mântuitor.

Pot să îmi rezerv puțin timp pentru a citi și a reflecta asupra învățăturii Bisericii despre Sacramente din Catehismul Bisericii Catolice? Mi-ar fi de folos să citesc integral sau parțial cartea scrisă de James B. Prothro, The Bible and Reconciliation, ca o pregătire la distanță pentru perioada liturgică a Postului Mare care urmează?

Material pregătit după o traducere și adaptare a unui text publicat pe site-ul:

www.epriest.com 

Urmăriți și: