CONFESIUNE

Un om s-a apropiat plângând de Confucius, filozof chinez mort în anul 479 î.C., pentru a-i spune:

– Maestre, toți cei cărora le vorbesc despre defectele mele îmi spun că sunt nevrednic de a trăi și-și bat joc de mine.

Înțeleptul Confucius îi spuse:

– Este bine să-ți cunoști limitele. Însă, de asemenea, este important să știi cui să-i vorbești.

Dacă este bine să ne confesăm celor care ne mustră pentru tâmpeniile noastre și ne propun un plan pentru a ne îndrepta, este naiv să le mărturisim celor care nu ne iubesc.

Să nu-ți deschizi inima în fața unui dușman, nici punga în prezența hoților.

A tăcea, a nu spune ceea ce se petrece cu noi și ne îngrijorează, este un lucru rău. A o spune oricui poate să fie și mai rău. Logic ar fi să căutăm o persoană prudentă și de încredere care să ne ajute și să ne susțină pentru a înfrânge propriile erori. Această persoană ne va da un sfat, însă nu va lupta în locul nostru. Fiecare dintre noi este cel care trebuie să trăiască ceea ce se recomandă. Nimeni nu poate să ne scoată castanele din foc. Ar fi foarte comod, dar nu este posibil.

Cel mai bun povățuitor și cel mai bun director spiritual va fi cel pe care îl vom putea admira, nu doar pentru ceea ce spune, ci, mai ales, pentru ceea ce face.