CONSUMATOR ȘI PLĂTITOR

L-au întrebat pe Francisco de Quevedo, când agoniza, cât aloca muzicanților care, după cum era obiceiul, aveau să-i cânte la înmormântare. Muribundul, surprins, răspunse:

– Muzica să o plătească cine o ascultă, că eu nu voi fi în stare să țin măsura.

Multe dintre lucrurile care se spune că se fac pentru răposați, în realitate, se fac pentru cei vii.

Dacă nu se crede în viața de dincolo, singurul lucru rațional care e de făcut cu răposații este să-i îngropăm, să-i scoatem dintre noi, ca să nu ne încurce. Dacă se crede în viața veșnică, este normal să ne gândim la a-i ajuta, însă doar dacă au nevoie. Felul de ajutor va depinde de viziunea pe care o avem despre veșnicie.

Credința creștină – astfel a trăit dintotdeauna Biserica – ne învață să-i ajutăm cu rugăciunea noastră, cu sacrificiile noastre și, mai ales, cu sfânta Liturghie. Cartea a doua a Macabeilor ne vorbește despre sacrificiul pe care Iuda, generalul armatei lui Israel, a poruncit să fie adus pentru soldații care au căzut în luptă. Și adaugă:

„Dacă nu am aștepta învierea morților, ar fi ridicol și inutil să ne rugăm pentru ei”. Căci vedea că pentru cei care au murit cu pietate era rezervată o răsplată măreață. Este un gând sfânt și pios să te rogi pentru răposați, ca să fie eliberați de păcat” (2Mac 12,44-45).