CONTEMPLAREA ÎMPĂRĂȚIEI
EVANGHELIA
Grăuntele creşte şi devine copac.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,18-21
În acel timp, Isus a spus: “Cu ce este asemănătoare împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi compara? 19 Este asemănătoare cu un grăunte de muştar pe care un om, luându-l, îl seamănă în grădina lui; acesta creşte şi devine copac, iar păsările cerului îşi fac cuiburi între ramurile lui”. 20 Şi a mai spus: “Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? 21 Este asemenea cu plămada pe care o femeie, luând-o, o ascunde în trei măsuri de făină până când dospeşte totul”.
Cuvântul Domnului
Doamne, în psalmul de astăzi îmi amintești de experiența poporului ales în exil. Cum au putut ei să continue să spere în promisiunea ta de răscumpărare când s-au trezit asupriți și neajutorați în țări străine, decenii la rând? Și totuși, ți-ai împlinit promisiunea și i-ai adus înapoi, în mod minunat și atunci gura lor s-a umplut de zâmbete și limba lor de bucurie. Adesea mă simt ca și cum aș fi în exil, departe de adevărata mea patrie. Inima mea tânjește după o pace și o bucurie durabile. Vin la tine în această zi pentru a-mi reînnoi speranța în tine și pentru a-ți cere harul de care am nevoie pentru a-mi continua călătoria prin această vale de lacrimi.
Vederea celor invizibile
Parabolele lui Cristos fac vizibile în mintea noastră realități care, în sine, în mod normal sunt invizibile. Ele sunt, într-un anumit fel, ecouri ale propriei sale Întrupări, prin care Dumnezeu cel invizibil a devenit vizibil prin Isus. Avem nevoie de parabole. Realitățile invizibile sunt cele de care avem cel mai mult nevoie pentru a le menține neclintite ca repere ale vieții noastre. Dacă nu le putem vizualiza cumva, avem tendința de a le uita și pierdem aceste puncte de referință. Atunci ne pierdem și rătăcim. Prin urmare, ar trebui să iubim parabolele, să le înțelegem ca pe un combustibil care ne alimentează speranța, acea speranță care ne propulsează înainte în călătoria vieții. Așa cum menționează Sfântul Paul în prima lectură de astăzi: căci în speranţă am fost mântuiţi. Dar speranţa care se vede nu este speranţă, deoarece cum ar putea spera cineva ceea ce vede? 25 Însă dacă sperăm ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare (Rom 8,24-25). Această virtute a speranței este în criză în lumea postmodernă și secularizată a timpului nostru. Lumea este mioapă; ea se așteaptă ca fericirea desăvârșită să rezulte din combinația potrivită de produse de consum, popularitate digitală, rutine de exerciții fizice și abonamente la programe de divertisment; nu înțelege nici suferințele inevitabile care apar. Dar, prin Cristos, putem atât să le acceptăm, cât și să le înțelegem. Știm că ele provin din stricăciunea naturii umane și a societății umane și știm că prin Cristos chiar și cea mai contorsionată stricăciune poate fi reparată. Întorcându-ne la Sfântul Paul din prima lectură de astăzi: consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela (Rom 8,18).
Sămânța de muștar
Parabola seminței de muștar ne avujă să avem perspectiva roadelor viitoare ce vor apare ca urmare a acțiunilor noastre aparent neînsemnate împlinite în numele lui Cristos. Majoritatea lucrurilor care se întâmplă în Biserică sunt neînsemnate după standardele lumii – stropirea cu apă la Botez, cuvântul de iertare de la Spovadă, hostia nedospită la Împărtășanie. Și totuși, conținut în aceste mici realități se află chiar harul lui Dumnezeu. Același lucru este valabil și pentru micile noastre rugăciuni, pentru micile sacrificii, pentru micile și ascunsele noastre fapte de virtute. Acestea sunt mărunte, după perspectiva lumii – nu merită nici măcar o notă de subsol în analele implacabilului ciclu de știri 24 de ore din 24, 7 zile din 7, ca să nu mai vorbim de un titlu de ziar. Și totuși, ascuns în aceste mici gesturi de credință și răspunsuri la harul lui Dumnezeu se află un viitor minunat, așa cum micul bob de muștar conține potențialul celui mai mari dintre arbuști. Contemplarea acestei comparații ne va permite să continuăm să în lucrurile mărunte, cele care nu apar pe prima pagină a ziarelor, dar care vor fi rodnice pentru Împărăția veșnică.
Plămada din aluat
Parabola plămădii ne permite să avem o perspectivă cu privire la puterea ascunsă și transformatoare a credinței, a speranței și a iubirii, a harului și a adevărului pe care le transmite în lume Evanghelia. Făina dispare literalmente în masa aluatului. În comparație cu aluatul, greutatea și volumul său sunt nesemnificative. Și totuși, întreaga pâine este influențată de acel ferment. Ea este schimbată și transformată. La fel, creștinii care își trăiesc credința în mod autentic pot fi imposibil de distins la exterior de vecinii lor, de colegii lor, de tovarășii lor, în timp ce mărturia lor, simpla lor prezență, operează treptat o transformare nu numai a cercurilor lor de apropiați, ci chiar și a unor întregi comunități, societăți și culturi. Cât de important este pentru noi să contemplăm această imagine și să credem în puterea tainică a harului lui Dumnezeu! Atunci când dușmanul sufletelor noastre nu ne poate face să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu prin păcat de moarte, el va încerca să ne distragă atenția de la roadele fidelității de zi cu zi în raport cu harul, alimentând în noi obsesii legate de evenimente și decizii „demne de prima pagină” asupra cărora nu avem nicio influență. Dacă ne consumăm întreaga energie și atenție astfel, aluatul care ne este la îndemână nu va primi niciodată drojdia pe care Dumnezeu vrea să i-o adauge prin credința noastră smerită.
Nu te pot vedea, Doamne, dar cred în tine. Nu pot vedea toate rezultatele eforturilor mele de a te sluji și de a contribui la zidirea Împărăției tale, dar cred că niciun efort nu va fi în zadar. Nu pot vedea toate harurile pe care le primesc atunci când merg la Liturghie și la confesional, dar cred că ele sunt, acționând în mintea și inima mea, la fel ca drojdia în aluat. Îți mulțumesc, Doamne, că mă înveți prin aceste parabole simple și frumoase. Ajută-mă să le savurez, să permit ca adevărul lor să îmi hrănească speranța, astfel încât să nu încetez să mă implic cu bucurie, alături de tine, la răspândirea Împărăției tale.
Doamne, astăzi, cu ajutorul harului tău, voi împlini un gest de bunătate sau voi oferi o mărturie de credință fără să caut vreo recunoaștere imediată, vreun răspuns sau vreo recompensă, știind că astfel adaug drojdie și semăn semințe.
Pentru o reflecție suplimentară:
Urmăriți, citiți sau ascultați Împărăția fără sfârșit: Un ghid de reculegere despre Cristos Regele.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: