CREAȚIA

Versiunea Sfântului Marcu despre perioada petrecută de Isus în pustiu precizează că „Acolo era împreună cu fiarele…”. (Mc 1,13). La început, când Dumnezeu a creat cerurile și pământul, fiarele nu erau sălbatice. Erau blânde și toată Creația trăia într-o armonie deplină.

Pentru că Isus a avut mult timp pentru rugăciune și meditație în mijlocul pustietății, a putut vedea în prezența fiarelor sălbatice o imagine a dezordinii la care  a ajuns întreaga Creație. În planul originar al lui Dumnezeu, în Grădina Edenului, animalele nu erau prădători sau pradă. Dumnezeu le asigura hrana. Dar, din moment ce întreaga Creație a fost afectată de căderea lui Adam și a Evei, chiar și animalele au devenit părtașe la efectele acestei lumi decăzute. Astfel, animalele mor, se devorează unele pe altele și se confruntă cu boli, foame, sete și violență. Instinctul lor de supraviețuire este un instinct care reflectă egoismul spre care și noi tindem, cel puțin uneori, cu toții, în viață. Aceste trăsături nu erau însă prezente la începutul veacurilor, înainte de efectele păcatului originar.

Imaginați-vă scena în care Isus s-a confruntat cu anumite fiare sălbatice care acționau din impuls, care se devorau unele pe altele pentru hrană, care erau ucise, cadavre care putrezeau la căldură, precum și uscăciunea celor câteva plante care încercau să supraviețuiască. Deși animalele sunt incapabile să facă alegeri morale, dezordinea naturală în care se aflau l-au ajutat pe Domnul Isus să vadă cu ochii săi efectele păcatului originar. În timp ce medita la aceste efecte, cu siguranță și-a dorit fierbinte transformarea deplină a acestei lumi decăzute prin Noua Creație pe care venise să o instaureze. El a întrevăzut cu anticipație minunatele Ceruri Noi și Pământul Nou, când „lupul va sta cu mielul şi leopardul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi animalele îngrăşate vor fi împreună şi un copilaş le va călăuzi” (Is 11,6). Și-a dorit cu nerăbdare împlinirea acelor timpuri viitoare în care plantele vor crește într-o rodnicie supraabundentă, bolile și dorința de moarte a oamenilor, a animalelor și a vegetației vor dispărea, iar natura va cunoaște o transformare care va depăși chiar și abundența și armonia care fuseseră la început în Grădina Edenului.

Deși toate lucrurile sunt făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, „toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum” (Rom 8,22), în așteptarea răscumpărării sale. Prin urmare, oricât de frumoasă ar fi creația, lumea naturală formată din oameni, animale, peisaje și vegetație este doar o reprezentare imperfectă a lui Dumnezeu. Isus a meditat la acest lucru conștient nu numai de starea de inocență inițială din Grădina Edenului, dar și de viitoarea transformare a lumii create în ceva mult mai măreț și care îl va reflecta mult mai bine pe Creator.

Meditați, astăzi, la frumusețea Creației lui Dumnezeu, așa cum o descoperiți în această lume. Încercați mai întâi să percepeți frumusețea lui Dumnezeu Creatorul reflectată în Creație. Apoi, încercați să vă imaginați cum va fi Creația atunci când Cerurile Noi și Pământul Nou vor fi instaurate la sfârșitul veacurilor. Fiarele nu vor mai fi sălbatice. Va fi o armonie desăvârșită, pământul va rodi supraabundent, prădătorii și prada vor înceta să mai fie, iar Dumnezeu ne va fi pe deplin revelat prin intermediul Lumii Noi pe care El o va statornici.