CRED DOAR CEEA CE VĂD

În Cuba, la o oră de clasă, învățătoarea, care avea să le explice copiilor de opt-nouă ani teoria evoluției, îl întrebă pe un copil:

– Raul, vezi acel copac de afară?

– Da, îl văd.

– Vezi iarba verde?

– Da.

– Privește în sus și spune-mi dacă poți să vezi cerul.

– Da, văd cerul.

– Îl vezi pe Dumnezeu?

-Nu.

– Bineînțeles că nu putem să-l vedem pe Dumnezeu, pentru că nu este acolo. El nu există. 

O elevă ceru permisiunea de a-i pune niște întrebări colegului. Învățătoarea acceptă, iar copila îl întrebă:

– Raul, vezi catedra învățătoarei?

– Bineînțeles. 

– O vezi pe învățătoare la catedră?

– Da, o văd.

– Îi vezi creierul?

-Nu.

– Bineînțeles că nu poți să-l vezi. După cele învățate astăzi, ea nu are creier!

„Cred doar ceea ce văd” este o contradicție clară. Cine afirmă aceasta crede că nu există ceea ce nu vede. Însă inexistența a ceea ce nu vedem, ne-existența sa, nu o vede. Prin urmare, crede ceva fără a vedea.