CREDINȚĂ „À LA CARTE”

O revistă franceză a făcut publică o întâmplare interesantă de-a lui Salvador Dali, care poate fi luată foarte bine drept reprezentativă pentru lauda exagerată de sine a autorului.

Dali, la Paris, a fost prezentat actriței Madeleine Renaud. La un moment dat, ea i-a spus:

– Credeți-mă că vă admir foarte mult, domnule.

– Și eu, doamnă.

– Ah! M-ați văzut jucând?

– Nu vorbeam despre dumneavoastră, doamnă, ci despre mine. Și eu mă admir mult.

Câți oameni, în domeniul credinței, procedează asemenea lui Dali: „Sunt foarte credincios…” , „am o credință mare… ”.

Credință înseamnă a crede ceva de la cineva. A crede „ceea ce eu cred, ceea ce mie mi se pare, a mă crede pe mine însumi”, este un fel de a se „admira mult pe sine însuși”, însă nu este credință.

A crede în Dumnezeu sau a-l crede pe Dumnezeu presupune: a crede că Dumnezeu a vorbit, a cunoaște ceea ce a spus și a accepta totul cu tărie. Dacă lipsește unul dintre aceste trei elemente, deja nu mai este vorba despre credință.