„CREDINȚA ȘI OMLETA”

Părintele Lacordaire, unul dintre cei mai faimoși oratori ai secolului al XIX-lea, îi asculta unui călător expunerea sa atee, foarte nu vogă la vremea aceea.

– Este absurd – spunea ateul – să crezi ceea ce rațiunea noastră nu înțelege.

– Dumneavoastră înțelegeți cum de aceeași cauză poate produce efecte contrare? îl întrebă Lacordaire. Înțelegeți cum focul topește untura și tot el face ca ouăle să devină tari?

– Nu… Dar ce concluzie vreți să trageți?

– Foarte simplu: faptul că nu înțelegeți nu vă împiedică să credeți în omletă și nici să o degustați.

Madame Stael era atât de convinsă de superioritatea sa, încât obișnuia să afirme: „Ceea ce eu nu înțeleg nu există”. Să mă ierte, dacă vrea; însă această afirmație nu încetează să fie o prostie îngâmfată. Lucrurile sunt ceea ce sunt. Faptul că eu le cunosc sau nu le cunosc nu le afectează cu nimic.

Singurul lucru pe care eu pot să-l fac este să mă apropii cu respect, pe vârfuri, pentru a încerca să le înțeleg, chiar dacă nu voi reuși niciodată să le înțeleg pe deplin: „Nu știm totul despre nimic” (Pascal).