CULMEA ÎMPRĂȘTIERII

Știind prea bine cât de împrăștiat poate fi, soția matematicianului american Norbert Wiener (1894-1964) îi amintea mereu soțului, înainte de a merge la muncă, de iminenta lor mutare:

– Norbert, nu uita că peste treizeci de zile ne mutăm și că, atunci când vei ieși de la universitate, nu va mai trebui să te urci în același autobuz, ci în cel care merge în zona noii noastre reședințe.

Wiener răspundea mereu:

– Da, dragă.

Și așa sosi ziua mutării. Mutarea s-a făcut în timp ce el era la universitate. După cum era de așteptat, la întoarcere, Norbert luă autobuzul dintotdeauna. Ajungând la vechea sa locuință, își aminti că nu mai locuia acolo. Întrucât nu știa să meargă de acolo la noua lui casă, luă din nou autobuzul care îl ducea la universitate și așteptă să treacă cel care mergea către noua sa locuință.

Coborând, dădu peste un număr mare de case atât de asemănătoare, încât era imposibil să o recunoască pe a sa. Începu a se învârti și iar a se învârti, până când, rătăcit și nervos, se apropie de o fetiță care mergea pe stradă și-i spuse:

– Nu te supăra, nu știi cumva unde locuiește familia Wiener?

– Ba da, tată. Hai! Te duc acasă! răspunse micuța.

Marii matematicieni au faimă de oameni împrăștiați. E trist să nu știi să ajungi la propria casă. Dar, în fine, în casa de aici vom locui pentru puțin timp. Mai rău este să nu știi să ajungi la Casa din cer, care este pentru totdeauna.

Atunci când ne blocăm, trebuie să mulțumim unei mâini prietenoase care ne ajută să regăsim drumul. Sunt atâția lângă noi care au nevoie de această mână a ta de ajutor!