CULOAREA STICLEI…

Un student merge să se examineze într-un alt oraș decât cel în care își are reședința. Pregătirea lui era destul de slabă, iar examenele au fost un adevărat eșec. Îl anunță pe fratele său cu o telegramă conținând următorul text:
„Examene picate. Pregătește-l pe tata!”
Fratele răspunde cu o altă telegramă:
„Tata pregătit. Pregătește-te tu!”
Un altul, mai optimist, pică și el examenele și comunică și el știrea printr-o telegramă. Însă, cum este optimist de fel, telegrama sună diferit:
„Examene picate. Profesorii entuziasmați. Vor să le repet”.
Toate lucrurile din viață pot fi văzute în mod diferit. Viziunea depinde de felul de a vedea al fiecăruia: ceea ce pesimistul vede negru, optimistul vede în roz.
Adevărul este că multe întâmplări pe care le-am crezut negative atunci când s-au petrecut, în timp s-au dovedit a fi avantajoase.
Agustin Filgueiras Pita, De vorbă cu Isus, Sapientia – Iași, 2014
