CUTIA CU SĂRUTURI

Un prieten mi-a povestit odată ce i s-a întâmplat cu fiica sa când avea trei ani. Se supărase pe ea pentru că stricase o coală de hârtie poleită de împachetat, tăind-o și ornând o cutie de pus sub bradul de Crăciun. În ziua următoare, micuța îi încredință cutia, spunând:

– Poftim, tată. Este cadoul meu.

Deschise cu emoție cutia și o certă din nou pe fetiță când observă că era goală:

– Nu știi că atunci când oferi cuiva un cadou trebuie să fie ceva înăuntru? Cum ți-a trecut prin minte să-mi faci cadou o cutie goală?

Fetița, printre lacrimi și sughițuri, îi spuse:

– Tati, dar nu este goală. Am umplut-o cu sărutări pentru tine.

Tatăl, emoționat, o îmbrățișă pe micuță și-i ceru iertare că nu văzuse în cutie sărutările ei.

Prietenul meu mai spunea că a continuat să păstreze mulți ani pe măsuța de noapte acea cutie și că atunci când era trist o deschidea și scotea din ea un sărut de la fiica sa, care îl reînsuflețea.

Tuturor părinților le-a fost dată, odată cu fiii lor, o cutie aurită plină de săruturi și cu greu cineva poate să aibă un cadou mai prețios.

Câtă gingășie și fericire produc acești micuți!