DA, A SE SPÂNZURA, A SE ATÂRNA

Un preot le explica copiilor de opt ani dintr-o clasă povestea lui Iuda, remușcările sale și sfârșitul trist pe care l-a avut spânzurându-se de un copac. Terminând de povestit, îl întrebă pe un puști:

– Jorge, tu, dacă ai fi avut nefericirea enormă de a-l trăda pe Isus, ai fi procedat ca Iuda?

– Desigur – răspunse copilul, spre surprinderea tuturor.

– Te-ai fi spânzurat ca el? întrebă din nou preotul.

– Desigur, cum să nu?… Numai că eu, în loc să mă spânzur de un copac, m-aș fi dus să mă spânzur de gâtul lui Isus, pentru a-i cere să mă ierte.

Fără îndoială că Iuda a comis un păcat mare și deci o mare nerozie atunci când l-a trădat pe Isus. Însă nu mai mică a fost nerozia pe care a făcut-o după aceea: fără a se gândi la iubirea și bunătatea Domnului, s-a descurajat și s-a sinucis.

Oricât de mare ar fi răul pe care l-am fi făcut, bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu sunt întotdeauna mult mai mari.

Singurele lucruri de care avem nevoie sunt sinceritatea pentru a ne recunoaște păcatul și umilința pentru a ne cere iertare.