DARUL LUI DUMNEZEU

La o lucrare la religie, la cerința „Enumerați efectele harului sfințitor”, un băiat de șaisprezece ani a răspuns astfel:

„Harul sfințitor are multe efecte asupra noastră și toate sunt bune. Însă cele trei mai mari efecte sunt acelea care fac posibile cele trei mai mari lucruri pe care le poate dobândi un om:

a) Ne ridică la un plan supranatural care nu corespunde naturii noastre.

b) Stabilește o relație filială, o relație de iubire între om și Dumnezeu.

c) În acest plan, acțiunile noastre au o valoare supranaturală, capabile să atingă slava cerească”.

Pentru a putea fi părtași la fericirea sa, Dumnezeu a trebuit să ne transforme. Din simpli oameni ne face fii ai săi: „părtași la natura divină”.

Părinții dau fiilor lor ceea ce au, însă nu le pot da ceea ce ei sunt. Tatăl poate să fie un mare artist, însă fiul nu moștenește, în mod necesar, calitatea paternă.

Dumnezeu ne dă nu doar ceea ce are; ne dă ceea ce el este: sfințenia care ne îndumnezeiește.

Sfințenia creștină nu este o reușită a omului prin intermediul unei tehnici sau asceze adecvate. În religiile orientale, în acest fel se înțelege perfecțiunea omului: dezvoltarea deplină a posibilităților naturale.

Pentru creștin, este un dar divin, o nouă creație: „Dacă ai cunoaște darul lui Dumnezeu…” (In 4,10)