DE CE FAC CEEA CE FAC?
EVANGHELIA
Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,1-6.16-18
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! 2 Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta, aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 3 Tu însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta 4 pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! 5 Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 6 Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! 16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 17 Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Cuvântul Domnului
Vin astăzi în fața ta, Doamne, cuprins de o dorință profundă de a te cunoaște mai bine, de a-ți oferi preamărire, de a primi harul de care am nevoie pentru a fi discipolul și prietenul tău credincios. Știu că mă aștepți, dorind cu nerăbdare să mă apropii de tine, să-mi vindeci rănile, să-mi luminezi mintea, să-mi întărești spiritul. Toate speranțele mele de fericire și de împlinire sunt în tine, Doamne. Fără tine, nu pot face nimic. Te rog, deschide-mi mintea pentru a primi lumina ta și inima pentru a primi puterea ta.
Trei gesturi esențiale
Pomana, rugăciunea și postul sunt trei gesturi religioase fundamentale. Ele sunt lucruri bune în sine. Prin pomană, îi ajutăm pe alții care sunt în nevoie. Prin rugăciune, reconstruim punți între Dumnezeu și oameni. Prin post, învățăm să ne stăpânim dorințele și pornirile dezordonate. Aceste acțiuni nu sunt specifice creștinismului. Ele sunt prezente, într-o formă sau alta, în majoritatea religiilor care au apărut și au dispărut de-a lungul istoriei omenirii. Isus nu a avut nicio problemă cu aceste gesturi în sine. El chiar presupune că ele vor face parte, cumva, din viața noastră de credință: „Când dați de pomană… vă rugați… postiți”, spune el. Este ca și cum ar spune: „Bineînțeles că veți da de pomană, vă veți ruga și veți posti”. Dar Isus ne provoacă când vine vorba de motivul pentru care dăm de pomană, ne rugăm sau postim. El subliniază în cadrul fragmentului evanghelic de astăzi importanța motivului pentru care săvârșim anumite „fapte de dreptate”. El dorește ca noi să ne ferim cu grijă să împlinim aceste fapte bune pentru a câștiga aprecierea și admirația altor oameni. Cât de bine cunoaște Isus inima umană! Ne lăsăm atât de ușor influențați de ceea ce pot crede ceilalți despre noi! Suntem atât de ușor de derutat de vanitate, de preocuparea dezordonată privind aprobarea și admirația altor oameni. De fapt, suntem atât de vulnerabili la acest defect fundamental al naturii noastre umane, încât ne poate submina chiar și acțiunile atât de simple și curate precum pomana, rugăciunea și postul.
Cât de mult sunt influențat de temerile legate cu privire la ce ar putea crede ceilalți despre mine? Cât de des alegerile mele sunt influențate nu doar de ceea ce este corect și bun pentru mine și pentru ceilalți, ci și de setea de apreciere și aprobare? Isus ne invită să reflectăm cu sinceritate asupra motivelor reale din viața noastră, pentru că aceste motive ne pot ajuta sau împiedica în căutarea sensului și a păcii lăuntrice.
Dumnezeu este Tatăl nostru
Cu toții avem tendințe spre vanitate. Isus știe acest lucru și, deși ne avertizează în acest fragment să ne apărăm de pericolele cauzate de această tendință, ne oferă și o apărare bună pentru a corecta tendința în sine: puritatea intenției. El ne încurajează să ne trăim viața preocupați de ceea ce va crede Dumnezeu despre alegerile noastre, mai curând, decât de ceea ce vor crede ceilalți oameni despre ele. De trei ori ne îndeamnă să facem ceea ce este corect și bun, pur și simplu pentru că este corect și bun, fără a încerca să atragem atenția celorlalți. Și apoi de trei ori repetă: „Și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti!”. Două lucruri reies clar din această frază. În primul rând, că Dumnezeu este Tatăl nostru. El ne privește cu privirea plină de iubire a unui tată bun, bun, bun. El nu veghează asupra noastră asemeni un jurat al Jocurilor Olimpice, așteptând ca noi să o dăm în bară. El nu ne ignoră, abandonându-ne, pentru a ne inventa propriul sens și propria fericire. Lui Dumnezeu îi pasă de noi cu adevărat. El vrea ca noi să facem alegeri bune, pentru că știe că alegerile bune ne conduc la dezvoltarea și împlinirea noastră ca ființe umane. Acest lucru poate fi greu de acceptat pentru noi, mai ales dacă tatăl nostru pământesc a fost departe de a fi perfect – ceea ce se poate întâmpla în cazul unora dintre noi. Așa cum spune Catehismul: ”Limbajul credinței se inspiră astfel din experiența umană a părinților, care sunt într-un fel primii reprezentanți ai lui Dumnezeu pentru om. Dar această experiență spune și că părinții omenești sunt supuși greșelii și pot desfigura chipul paternității și al maternității. Se cuvine atunci să ne amintim că Dumnezeu transcende deosebirea omenească dintre sexe. El nu este nici bărbat, nici femeie, este Dumnezeu. El transcende și paternitatea și maternitatea omenească, deși este originea și măsura lor: nimeni nu este tată așa cum este Dumnezeu” (CBC nr. 239).
Cum mă raportez la Dumnezeu Tatăl meu? Așa cum mă invită Isus să mă raportez la el?
Tatăl ne este aproape
În al doilea rând, atunci când Isus subliniază că Tatăl nostru din ceruri „vede în ascuns” și „te va răsplăti”, arată că Dumnezeu nu numai că ne privește cu iubire și bunătate, ci și că este aproape de noi. Noi nu suntem niciodată singuri. Dumnezeu este mereu atent față de noi. Și acest lucru este adesea greu de acceptat de către noi, deoarece prezența lui Dumnezeu nu seamănă cu prezența a altora. Noi o putem cunoaște și percepe prin credință. Dumnezeu nu se impune cu forța asupra noastră. El ne dezvăluie aceste adevăruri despre el însuși și ne invită să credem în ele. De asemenea, ne oferă harul de care avem nevoie pentru a crede și pentru a ne manifesta această credință. Dar lasă la latitudinea noastră să acceptăm acest har sau să îl respingem, să ne manifestăm credința sau să o lăsăm să se atrofieze. Sfânta Tereza de Avila a definit meditația creștină ca fiind „a fi singuri cu Cel care știm că ne iubește”. Cât de ușor este pentru mine să cred că Dumnezeu este mereu cu mine, mă iubește, mă însoțește?
Cât de des îmi manifest credința în prezența și interesul lui Dumnezeu în viața mea? Catehismul exprimă frumos acest aspect despre Dumnezeu, pe care Isus ni-l dezvăluie în Evanghelia de astăzi: „în orice timp și în orice loc, El se apropie de om… Dumnezeu nu încetează niciodată să-l atragă pe om la sine…” (CBC nr. 1, nr. 27). Cu cât crește mai mult credința noastră în prezența permanentă, părintească și plină de iubire a lui Dumnezeu, cu atât mai multă libertate interioară vom experimenta pe măsură ce vom continua să oferim de pomană, să ne rugăm și să postim, și cu atât mai mult vom simți bucuria ce derivă din speranța unui copil care crede într-un Dumnezeu care vede ceea ce este ascuns și răsplătește.
Doamne, îmi pare rău că uneori am dat prea multă importanță părerii altora. Vreau să am puterea și curajul de a face ceea ce este corect și bun în orice împrejurare, fără să mă tem de părerile celorlalți. Vreau să trăiesc în comuniune profundă și plină de credință cu tine. Știu că mă iubești. Știu că îți pasă de mine și că ești mereu alături de mine. Te rog să îmi deschizi ochii pentru a sesiza privirea ta iubitoare mereu aplecată asupra mea. Te rog să-mi sporești credința astfel încât să te pot găsi repede atunci când te caut. Te rog învață-mă să sper în tine și în răsplata veșnică pe care o promiți, mai mult decât în satisfacțiile trecătoare care mă distrag, atât de ușor, aici, în această lume.
Doamne, astăzi, prin harul tău, voi realiza ceva ce este corect și bun doar pentru că este corect și bun, fără să caut vreo răsplată, cu excepția faptului că știu că înaintez pe calea maturității mele spirituale și îți ofer plăcerea prin aceasta.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și: