DE LA INVIDIE LA BUCURIE

EVANGHELIA
Ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 20,1-16a
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: “Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să tocmească lucrători în via sa. 2 După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. 3 Ieşind la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă 4 şi le-a spus: «Mergeţi şi voi în vie şi ceea ce este drept vă voi da!» 5 Iar ei au plecat. Din nou a ieşit pe la ceasul al şaselea şi la al nouălea şi a făcut la fel. 6 Apoi a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea şi a găsit pe alţii stând şi le-a spus: «De ce staţi aici toată ziua degeaba?» 7 I-au spus: «Pentru că nimeni nu ne-a tocmit». El le-a zis: «Mergeţi şi voi în vie!» 8 Când s-a lăsat seara stăpânul viei a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi». 9 Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. 10 Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei câte un dinar. 11 Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei, 12 zicând: «Aceştia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei şi arşiţa». 13 Dar el, răspunzând unuia dintre ei, a zis: «Prietene, nu te nedreptăţesc. Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? 14 Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca şi ţie. 15 Nu-mi este permis oare să fac ceea ce vreau cu ceea ce este al mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?» 16a Astfel, ultimii vor fi primii”.
Cuvântul Domnului
Doamne Isuse, privesc la tine cu recunoștință pentru tot ceea ce am primit și pentru tot ceea ce pot oferi la rândul meu, oricât de puțin ar fi. Doamne, îți cer cu umilință acest har: ajută-mă să mă bucur atunci când alții primesc lucruri bune!
Recunoștință
În acest fragment evanghelic, muncitorii au devenit geloși când au văzut că alții care au lucrat mai puțin timp au primit același salariu. Textul reprezintă o invitație la a crește în recunoștință personală pentru munca pe care suntem chemați să o facem. Este o binecuvântare să ai un loc de muncă, să fii ales pentru o anumită misiune și să contribui la o anumită cauză. Munca poate fi satisfăcătoare, chiar dacă uneori este și obositoare și grea. În cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea, „Munca este un lucru bun pentru om – un lucru bun pentru umanitatea sa – pentru că prin muncă omul nu numai că transformă natura, adaptând-o nevoilor sale, ci și se împlinește ca ființă umană și, într-adevăr, într-un sens, devine mai mult o ființă umană” (Laborem Exercens). Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru munca pe care ne-o încredințează zilnic și să o îndeplinim cât mai bine, spre gloria sa.
Renunțarea la comparații
Inima noastră poate trece cu ușurință de la recunoștință la indignare atunci când cineva primește mai mult decât judecăm că i se cuvine. Să ne gândim la situația celor care a ajuns mai târziu în vie. Au petrecut ei ore anevoioase căutând de lucru înainte să fie angajați de stăpân? Au venit mai târziu pentru că erau mai în vârstă, aveau un handicap sau se ocupau, acasă, de vreun copil bolnav? Nu putem niciodată să înțelegem pe deplin situația dificilă a celuilalt. Pe lângă recunoștința personală pentru tot ceea ce avem, suntem chemați să empatizăm cu ceilalți. A ne compara cu ceilalți ne blochează capacitatea de a vedea lucrurile din perspectiva celorlalți – cerință de bază pentru a fi empatici!
Bucurie sinceră pentru binele celuilalt
Binecuvântat să fie Dumnezeu, care împarte darurile potrivit unui scop (cf. Rom 12:6). Ne putem încrede întotdeauna în buna judecată a lui Dumnezeu. Numai atunci când suntem ferm ancorați în înțelegerea faptului că Dumnezeu ne iubește, ne putem bucura cu adevărat de binele celuilalt. Dacă muncim toată ziua ca ucenici credincioși în via lui, binecuvântat să fie Dumnezeu. Dacă ne găsim sensul și scopul în Dumnezeu, mai târziu în viață, binecuvântat să fie Dumnezeu. Oricum ar fi, răsplata noastră pentru o treabă bine făcută depășește cu mult eforturile noastre umane. Nu vom merita niciodată Cerul! Darul gratuit al lui Dumnezeu este oferit celor care îl cunosc, îl iubesc și îl slujesc în această lume.
Doamne, îți sunt recunoscător pentru posibilitatea de a lucra în via ta răspândind vestea bună sufletelor pe care le rânduiești în viața mea. Ajută-mă să cresc în compasiune și înțelegere față de cei care au nevoie de convertire. Vreau să fiu „ambasadorul” tău în această lume suferindă și să mă implic în mod concret, răspunzând nevoilor spirituale, emoționale și fizice ale celorlalți.
Doamne, astăzi, prin harul tău, voi fi recunoscător față de tine pentru munca pe care mi-ai încredințat-o să o fac.
Material pregătit după o traducere adaptată a unui text publicat pe site-ul:
Urmăriți și:
